14 august 2026
No menu items!

NOUL PREŞEDINTE AL CURŢII CONSTITUŢIONALE ESTE MARIAN ENACHE

Cele mai vizualizate articole

Marian Enache a fost ales, azi, preşedinte al Curţii Constituţionale, prin vot secret, pentru un mandat de trei ani.

„În ziua de sâmbătă, 11 iunie 2022, ora 13,00, la Palatul Cotroceni, în faţa Preşedintelui României şi a preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi în prezenţa prim-ministrului,  a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de învestitură în funcţia de judecător al Curţii Constituţionale de către doamna Mihaela Ciochină, doamna Laura-Iuliana Scântei şi domnul Dimitrie-Bogdan Licu”, a transmis CCR, într-un comunicat de presă.

Prin Decretul nr.782, publicat în Monitorul Oficial nr. 464 din 9 mai, Mihaela Ciochină a fost numită în funcţia de judecător la Curtea Constituţională, pentru un mandat de 9 ani, începând cu 11 iunie.

Prin Hotărârea Senatului nr.81, respectiv Hotărârea Camerei Deputaţilor nr.36, publicate în Monitorul Oficial nr.430 din 3 mai 2022, Laura-Iuliana Scântei şi Dimitrie-Bogdan Licu au fost numiţi judecători la Curtea Constituţională, pentru un mandat de 9 ani, începând cu 11 iunie.

„Momentul depunerii jurământului marchează, potrivit art.63 din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, intrarea în exerciţiul funcţiei de judecător al Curţii Constituţionale şi a fost urmat de reunirea Plenului, în noua componenţă, pentru alegerea noului preşedinte al Curţii. În urma votului secret, cu unanimitatea voturilor judecătorilor prezenţi, domnul Marian Enache a fost ales în funcţia de preşedinte al Curţii Constituţionale, pentru un mandat de trei ani”, a precizat CCR.

Conform sursei citate, procedura de alegere a noului preşedinte al Curţii Constituţionale s-a desfăşurat în temeiul dispoziţiilor art.7 alin.(1), (2) şi (3) din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.

Evaluează articolul

Cele mai noi știri

Doi bărbați din Câmpina, arestați preventiv pentru proxenetism. Șase percheziții în Câmpina și Ploiești

Doi bărbați cercetați într-un dosar de proxenetism au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, în urma unei anchete...
spot_img

Next AG Holding SRL angajeaza Inginer proiectare si executie Instalatii distributie si transport gaze naturale pentru coordonarea proiectelor si lucrarilor societatii

    Cerinte:
  • Studii superioare de specialitate - Facultataea de Instalatii, Facultate inginerie;
  • Experienta minim 2 ani in proiectare si executie in constructii civile si industriale;
  • Experienta minima: 2 ani cu oamenii.

Autorizatii necesare: EGD, PGD, EGT, PGT
Pentru transmiterea CV-urilor va rugam sa utilizati adresa noastra de e-mail: office@nextedholding.com

Articole din aceeași categorie

- Advertisement -spot_img
NecenzuratPH Modifica preferintele pentru cookies