Un scandal a avut loc aseară la Spitalul de Pediatrie din Ploiești, între un agent de pază și tatăl unui copil care necesita o consultație medicală.
„Seara trecută, în jurul orei 23:00, polițiștii din cadrul Secției nr.4 de Poliție Ploiești au fost sesizați despre faptul că la o unitate medicală din municipiu are loc un conflict între un agent de pază și un bărbat în vârstă de 25 de ani. În baza sesizării, polițiștii s-au deplasat la fața locului, din verificări reieșind faptul că între cei doi bărbați ar fi izbucnit un conflict spontan cauzat de nemulțumirea bărbatului privind timpul de așteptare al acestuia care venise cu copilul în vederea unei consultări de urgență”, anunță Politia Prahova.
Ulterior, conflictul dintre cei doi a degenerat, tânărul îmbrâncindu-l pe pe agentul de pază.
Față de bărbatul în vârstă de 25 de ani a fost luată măsura sancționării contravenționale conform Legii nr.61/1991.
În cauză, polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe.



