Rafinăria Petrotel Lukoil Ploieşti, unul dintre principalii poluatori din oraş, a fost amendată de Garda de Mediu Prahova în urma unui control planificat.
Astfel, comisarii au aplicat o sanciune de 100.000 lei, după ce au constatat nerespectarea unor condiții stabilite prin actul de reglementare cu privire la monitorizarea surselor de emisie atmosferică. Totodată, în cauză au fost stabilite măsuri cu termene de realizare și de respectare a legislației de mediu privind emisiile industriale.
În comunicatul postat pe pagina de Facebook a Gărzii de Mediu Prahova nu sunt menţionate detalii cu privire la neregulile constatate.



