Consiliul Local Ploieşti a aprobat, azi, un proiect care preve majorarea tarifelor pentru parcările din oraş.
Astfel, proiectul de hotărâre prevede majorarea tarifului pentru parcările cu plată din Ploieşti de la 2 lei/oră/loc de parcare, la 3 lei/oră/loc de parcare TVA inclus.
De asemenea, cetăţenii vor plăti 2 lei/30 minute/loc de parcare cu TVA inclus.
Totodată, au fost aprobate tarife majorate pentru abonamentele destinate riveranilor, în limita a 250 de locuri, în parcarea supraterană de pe strada Cuza Vodă- 90 lei/lună TVA inclus pentru persoane fizice, respectiv 150 lei/lună, la care se adaugă TVA, pentru persoane juridice.
Non-riveranii vor plăti pentru abonamente în aceeaşi parcare următoarele tarife care au TVA inclus: 285 lei/abonament lunar, 680 lei/abonament trimestrial, 1.200 lei/abonament semestrial, 2.050 lei/abonament anual.
Lista completă a tarifelor aplicabile în parcările cu plată ale Ploieştiului o puteţi consulta în fotografiile de mai jos:





