Directorul societăţii de transport în comun a municipiului- TCE Ploieşti, Nicolae Alexandri, a anunţat că nu îşi va da demisia din funcţie.
Declaraţia vine ca urmare a solicitării de ieri a consilierilor locali PNL care au cerut demiterea conducerii TCE pe fondul crizei financiare în care societatea se află.
Nicolae Alexandri spune că ocupă acest post în urma a două examene pe care le-a susţinut, iar Consiliul de Administraţie are dreptul de a-i analiza activitatea şi de a lua decizii în consecinţă.
Totuşi, el nu se consideră vinovat pentru situaţia dificilă în care se află TCE.
Reamintim că societatea care asigură transportul în comun în oraş este în pragul insolvenţei din cauza datoriilor în valoare de 36 de milioane de lei pe care le are la ANAF.



