Meteorologii au emis avertizări Cod galben şi portocaliu de caniculă şi disconfort termic accentuat, pentru toată ţara, începând de azi.
Astfel, Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben privind val de căldură, caniculă, disconfort termic ridicat, valabilă azi, în mai multe judeţe, inclusiv Prahova.
Disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime se vor situa în general între 33 şi 37 de grade, iar minimele se vor încadra între 17 şi 25 de grade.
De asemenea, mâine, în zona montană a Prahovei va fi Cod galben de caniculă, ir în restul teritoriului va fi Cod portocaliu.
Se vor înregistra temperaturi maxime în general de 37…39 de grade, disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile minime se vor situa între 18 şi 24 de grade.
Valul de căldură şi disconfortul termic vor persista marţi în regiunile vestice, sudice şi sud-estice, iar miercuri şi joi în cele din jumătatea sudică a teritoriului.
În zona municipiului Bucureşti, până marţi dimineaţă, valul de căldură şi canicula vor persista şi se vor intensifica, disconfortul termic se va menţine accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va continua să depăşească pragul critic de 80 de unităţi. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 37 de grade (duminică, 16 iulie) şi va fi de 38…39 de grade (luni, 17 iulie). Temperaturile minime vor fi de 19…21 de grade. Cerul va fi senin, iar vântul va sufla slab până la moderat.



