Astăzi a fost semnat Acordul de Cooperare privind conferirea orașului nostru a titlului “Capitala Tineretului din România” și implementarea Programului “Ploiești #Let’s PLAY – Capitala Tineretului din România 2024”.

Potrivit documentului oficial, Programul PLOIEȘTI, CAPITALA TINERETULUI DIN ROMÂNIA 2024 va fi implementat la nivel local pe baza principiului de co-management, asigurat de Municipiul Ploiești și Fundația Județeană pentru Tineret Prahova. Obiectul acestui acord este stabilirea cadrului instituțional general pentru implementarea Programului „PLOIEȘTI, CAPITALA TINERETULUI DIN ROMÂNIA 2024”. Durata acestui acord este între ziua semnării sale și 30 iunie 2028, iar perioada de implementare a Programului este între 1 ianuarie 2024 și 31 decembrie 2024. Perioada de sustenabilitate a acestui acord este de 3 ani din momentul încheierii implementării Programului. În cadrul programului, autoritățile locale colaborează cu organizațiile neguvernamentale de și pentru tineret și cu mediul privat, și îi pun pe tineri în centrul procesului de dezvoltare.
Prezentă la acest moment important, Roberta Anastase, senator prahovean liberal, a declarat: ”Astăzi, am participat cu mare plăcere la conferința pentru semnarea acordului de cooperare privind acordarea titlului Ploiesti – Capitala Tineretului din Romania 2024. Ii felicit pe organizatori pentru tinerii minunați pe care deja i-au cooptat in acest program. Drumul e lung, dar știu ca de la ei, de la visele, energia si determinarea lor, pornește cu adevărat schimbarea Ploiestiului, așa cum si acest proiect a început, cu mulți ani in urma, de la visul unui tânăr. Felicitări, Radu Simionescu! Succes copii minunați”!



