Poliţiştii din cadrul Biroului de Combatere a Infracţiunilor Contra Persoanei şi Patrimoniului au pus în aplicare un mandat de percheziţie domiciliară în municipiul Bucureşti, vizate fiind două persoane bănuite de săvârşirea infracţiunii de fraudă informatică.
Din cercetări, a reieşit faptul că, la începutul lunii februarie, doi tineri ar fi intrat în posesia datelor unor carduri de fidelitate emise de o societate comercială pe numele a 11 persoane.
Surse judiciare spun că este vorba despre carduri de la Rompetrol.
Ulterior, în baza acestor carduri, ar fi obţinut, fără drept, mai multe produse, creând astfel un prejudiciu de aproximativ 17.000 de lei.
Astfel, în urma probatoriului administrat faţă de cei doi tineri, cu vârstele de 25, respectiv 27 de ani, a fost luată măsura reţinerii pentru 24 de ore, urmând să fie prezentaţi unităţii de parchet competente pentru luarea unei alte măsuri preventive.
Acţiunea a beneficiat de sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Prahova şi de cel al poliţiştilor Secţiei nr.13 de Poliţie din cadrul DGPMB.
Cercetările sunt continuate de poliţişti sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fraudă informatică în formă continuată.



