Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a declarat, azi, înaintea Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne, că România ar putea aduce mai multă stabilitate zonei Schengen, ar putea întări zona Schengen şi nu este deloc corect să continuăm să avem doar o integrare parţială.
El a precizat că este adevărat că am făcut un pas important în decembrie anul trecut, intrând în Schengen cu frontierele aeriene şi maritime, dar crede că acest progres ar trebui urmat de un alt pas chiar în acest an.
”Este adevărat că am făcut un pas important în decembrie anul trecut, intrând în Schengen cu frontierele aeriene şi maritime, dar cred că acest progres ar trebui urmat de un alt pas chiar în acest an. Vom lucra în acest sens cu colegii şi prietenii noştri din Austria, din alte state membre. Suntem pregătiţi să cooperăm în ceea ce priveşte protecţia frontierelor, migraţia ilegală, şi de asemenea, cooperarea poliţienească. Ne descurcăm foarte bine în această privinţă şi cred că acesta ar trebui să fie baza pentru deciziile care urmează. De aceea, am spus că, în ceea ce priveşte migraţia, în ceea ce priveşte protecţia frontierelor, România este un exemplu foarte bun şi suntem pregătiţi să contribuim cu expertiza noastră la întărirea întregii Uniuni Europene şi a zonei Schengen, de asemenea”, a afirmat Predoiu.



