26 aprilie 2026
No menu items!

PERCHEZIŢII LA HOŢI DIN LOCUINŢE. IATĂ CUM DĂDEAU SPARGERILE

Cele mai vizualizate articole

În această dimineață, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Ploiești – Biroul de Combatere a Furturilor din Locuințe au pus în executare trei mandate de percheziție domiciliară, în municipiul București și în județul Ilfov, într-o cauză penală în care se efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

Din cercetări a reieșit faptul că, la data de 15 martie a.c., persoanele cercetate ar fi sustras bijuterii, în valoare de 10.000 de lei, dintr-o locuință din municipiul Ploiești.

Aceleași persoane, la data de 21 decembrie 2022 și respectiv 15 februarie, ar fi sustras din alte locuințe bunuri și bani, în valoare de 60.000 de lei.

Din activitățile desfășurate de polițiști a reieșit că persoanele în cauză ar fi în locuințe prin deteriorarea butucului de la ușa de acces.

În urma perchezițiilor, 2 persoane vor fi conduse la sediul unității de poliție, în vederea audierii.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

Acțiunile au beneficiat de sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Prahova.

Evaluează articolul

Cele mai noi știri

David Popovici imbatabil la 200 m liber!

David Popovici rămâne de neoprit! Astăzi a reușit să câștige cursa sa favorită de 200 m liber, la Campionatul...
spot_img

Next AG Holding SRL angajeaza Inginer proiectare si executie Instalatii distributie si transport gaze naturale pentru coordonarea proiectelor si lucrarilor societatii

    Cerinte:
  • Studii superioare de specialitate - Facultataea de Instalatii, Facultate inginerie;
  • Experienta minim 2 ani in proiectare si executie in constructii civile si industriale;
  • Experienta minima: 2 ani cu oamenii.

Autorizatii necesare: EGD, PGD, EGT, PGT
Pentru transmiterea CV-urilor va rugam sa utilizati adresa noastra de e-mail: office@nextedholding.com

Articole din aceeași categorie

- Advertisement -spot_img
NecenzuratPH Modifica preferintele pentru cookies