Judecătorii Curţii de Apel Ploieşti au decis, azi, definitiv, la finalul unui proces care a durat şapte ani (!!!) că şefa Poliţiei Locale, Carmen Gheorghe, este nevinovată!
Ea a fost achitată în dosarul în care a fost trimisă în judecată pentru complicitate la abuz în serviciu alături de fostul primar al municipiului Câmpina, Horia Tiseanu. La data presupuselor fapte, Carmen Gheorghe era şefa Poliţiei Locale Câmpina.
Ca urmare a acestei decizii, Carmen Gheorghe va reveni în funcţia de şefă a Poliţiei Locale Ploieşti!
Prin decizia de azi au fost achitaţi şi Horia Tiseanu şi Costin Octavian Micu, reprezentant legal al unei societăţi comerciale.
Procurorii DNA au susţinut că, în perioada iulie 2014 – iulie 2015, Tiseanu, beneficiind de ajutorul celorlalţi inculpaţi, a dispus în mod nelegal achiziţionarea unei maşini marca Opel Insignia, în scopul folosirii personale şi exclusive.
Maşina care avea dotări de lux a fost cumpărată din fondurile alocate Poliţiei Locale Câmpina, deoarece, potrivit legii, primăria nu avea dreptul de a face o astfel de achiziţie pentru folosinţa proprie, precizează sursa citată.



