25 iunie 2026
No menu items!

POMPIERUL ADRIAN PĂDURARU, MORT DUPĂ EXPLOZIA DIN CARTIERUL BEREASCA – DECORAT POST MORTEM

Cele mai vizualizate articole

Pompierul Adrian Păduraru, care a decedat după ce a fost grav rănit în timpul unei misiuni de stingere a unui incendiu izbucnit în cartierul ploieştean Bereasca, a fost decorat, azi, post mortem.
Ceremonia a avut loc la sediul Ministerului Afacerilor Interne.
În cadrul acestui moment solemn, prin Decret al Președintelui României, viceprim-ministrul, ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a conferit Ordinul „Bărbăție și Credință” în grad de Cavaler, cu însemn pentru militari, în semn de recunoaștere a profesionalismului, curajului și spiritului de sacrificiu demonstrate de militarul prahovean pe parcursul carierei sale și, în mod special, în cadrul ultimei sale intervenții.
„Distincția conferită post-mortem vine ca un omagiu adus unui salvator care a acționat exemplar, cu devotament, dăruire și loialitate față de jurământul militar și față de misiunea de protejare a vieții și bunurilor cetățenilor. Până în ultima clipă, acesta a demonstrat angajamentul necondiționat față de valorile instituției din care a făcut parte”, transmite ISU Prahova.
Reamintim faptul că Adrian Păduraru, în vârstă de 43 de ani, a fost grav rănit în data de 8 februarie, în timpul unei misiuni de stingere a unui incendiu care a afectat două locuințe. În ciuda eforturilor medicale depuse, acesta a decedat în data de 10 martie, în urma complicațiilor survenite.
4.3/5 - (3 votes)

Evaluează articolul

4.3/5 - (3 votes)

Cele mai noi știri

Toate traseele montane din Bucegi, redeschise. Salvamont Prahova anunță că sezonul de vară poate începe în siguranță

Toate traseele turistice montane din județul Prahova sunt, începând de acum, oficial deschise, după ce echipele Salvamont Prahova au...
spot_img

Next AG Holding SRL angajeaza Inginer proiectare si executie Instalatii distributie si transport gaze naturale pentru coordonarea proiectelor si lucrarilor societatii

    Cerinte:
  • Studii superioare de specialitate - Facultataea de Instalatii, Facultate inginerie;
  • Experienta minim 2 ani in proiectare si executie in constructii civile si industriale;
  • Experienta minima: 2 ani cu oamenii.

Autorizatii necesare: EGD, PGD, EGT, PGT
Pentru transmiterea CV-urilor va rugam sa utilizati adresa noastra de e-mail: office@nextedholding.com

Articole din aceeași categorie

- Advertisement -spot_img
NecenzuratPH Modifica preferintele pentru cookies