26 iunie 2026
No menu items!

Primarul din Sinaia, Vlad Oprea, arestat preventiv pentru 30 de zile

Cele mai vizualizate articole

Curtea de Apel București a decis, astăzi, arestarea preventivă pentru 30 de zile a primarului orașului Sinaia, Vlad Oprea. Instanța a respins contestația acestuia, considerând-o nefondată, și a admis solicitarea procurorilor anticorupție, motivând că edilul a încălcat condițiile impuse în cadrul măsurii controlului judiciar.

Potrivit Direcției Naționale Anticorupție (DNA), Vlad Oprea a continuat să exercite atribuțiile funcției de primar, deși avea interdicția expresă de a face acest lucru. Procurorii susțin că, în datele de 4 și 13 martie 2025, Oprea s-a întâlnit, în camera tehnică a unui hotel din Sinaia, cu viceprimarul orașului – cel care îndeplinește în prezent atribuțiile de primar. Întâlnirile au fost monitorizate și înregistrate de anchetatori.

„În concret, în perioada martie – aprilie, inculpatul Oprea Vlad Gheorghe, deși se afla sub măsura controlului judiciar pe cauțiune și avea interdicția de a exercita funcția de primar al orașului Sinaia, în fapt, ar fi exercitat atribuțiile de primar”, se arată în comunicatul DNA.

Anchetatorii precizează că Oprea i-ar fi dat viceprimarului dispoziții referitoare la relația cu Consiliul Local, elaborarea și promovarea unor hotărâri, gestionarea bugetului local, relațiile contractuale cu societatea de apă-canal, administrarea unor terenuri ale Primăriei, suspendarea raporturilor de muncă pentru două angajate, precum și organizarea de concursuri pentru ocuparea unor funcții din administrația locală.

Decizia Curții de Apel București este executorie.

Evaluează articolul

Cele mai noi știri

Toate traseele montane din Bucegi, redeschise. Salvamont Prahova anunță că sezonul de vară poate începe în siguranță

Toate traseele turistice montane din județul Prahova sunt, începând de acum, oficial deschise, după ce echipele Salvamont Prahova au...
spot_img

Next AG Holding SRL angajeaza Inginer proiectare si executie Instalatii distributie si transport gaze naturale pentru coordonarea proiectelor si lucrarilor societatii

    Cerinte:
  • Studii superioare de specialitate - Facultataea de Instalatii, Facultate inginerie;
  • Experienta minim 2 ani in proiectare si executie in constructii civile si industriale;
  • Experienta minima: 2 ani cu oamenii.

Autorizatii necesare: EGD, PGD, EGT, PGT
Pentru transmiterea CV-urilor va rugam sa utilizati adresa noastra de e-mail: office@nextedholding.com

Articole din aceeași categorie

- Advertisement -spot_img
NecenzuratPH Modifica preferintele pentru cookies