25 iulie 2026
No menu items!

Accident rutier în municipiul Ploiești! Un motociclist a ajuns la spital!

Cele mai vizualizate articole

Polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Ploiești, la data de 12 iunie 2025, în jurul orei 11.00 au fost sesizați despre faptul că în municipiul Ploiești, pe Șoseaua Vestului, intersecție cu strada Deltei a avut loc un accident rutier.

În baza sesizării, polițiștii s-au deplasat la fața locului, din primele verificări efectuate, stabilindu-se faptul că un bărbat de 43 de ani, în timp ce se deplasa cu autoturismul pe direcția Șoseaua Vestului către Gara de Vest, la un moment dat ar fi intrat în coliziune cu o motocicletă, condusă de un alt bărbat, de 51 de ani.

În urma coliziunii, conducătorul motocicletei a suferit vătămări corporale, fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.

Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

În cauză, a fost întocmit dosar penal, în care se efectuează cercetări în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier.

Evaluează articolul

Cele mai noi știri

Directorii Uzinei Mecanice Plopeni și Uzinei Mecanice București, în arest la domiciliu într-un dosar DNA de luare de mită. Aproximativ 500.000 de euro, găsiți...

Directorul general al Uzinei Mecanice Plopeni, Alexandru Tiberiu Pîrvu, directorul comercial al aceleiași unități, Liliana Sorescu, și directorul general...
spot_img

Next AG Holding SRL angajeaza Inginer proiectare si executie Instalatii distributie si transport gaze naturale pentru coordonarea proiectelor si lucrarilor societatii

    Cerinte:
  • Studii superioare de specialitate - Facultataea de Instalatii, Facultate inginerie;
  • Experienta minim 2 ani in proiectare si executie in constructii civile si industriale;
  • Experienta minima: 2 ani cu oamenii.

Autorizatii necesare: EGD, PGD, EGT, PGT
Pentru transmiterea CV-urilor va rugam sa utilizati adresa noastra de e-mail: office@nextedholding.com

Articole din aceeași categorie

- Advertisement -spot_img
NecenzuratPH Modifica preferintele pentru cookies