Partidul Social Democrat a decis, în unanimitate, să își asume responsabilitatea guvernării, iar președintele formațiunii, Sorin Grindeanu, a fost desemnat propunerea partidului pentru funcția de prim-ministru.
Decizia a fost luată în cadrul ședinței Biroului Politic Național al PSD, după ce conducerea partidului l-a votat în unanimitate pe Sorin Grindeanu pentru funcția de premier, în varianta formării unui guvern minoritar PSD, potrivit unor surse din partid.
„PSD a decis în Biroul Politic Național, în unanimitate, să-și asume responsabilitatea guvernării, iar președintele partidului să fie propunerea de premier”, a declarat Sorin Grindeanu la finalul reuniunii.
Liderul social-democrat a anunțat și constituirea unei echipe de negociere care va purta discuții cu celelalte formațiuni politice pro-occidentale din Parlament pentru elaborarea unui acord politic.
Grindeanu a subliniat că PSD va avea autonomie deplină în ceea ce privește programul de guvernare și că partidul își va susține propriile priorități în cadrul negocierilor.
Potrivit acestuia, discuțiile vor fi concentrate pe obiective esențiale pentru România pe termen scurt și mediu, precum implementarea Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), procesul de aderare la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), programul european SAFE și respectarea țintelor privind deficitul bugetar.
Liderul PSD a precizat că aceste obiective reprezintă priorități naționale și nu condiții impuse Partidului Social Democrat în cadrul negocierilor pentru formarea viitorului Executiv.



