Restricții de circulație pe DN 1 (E60), marți seară, pentru repunerea pe carosabil a unui ansamblu de vehicule implicat într-un accident
Inspectoratul de Poliție Județean Prahova anunță instituirea unor restricții de circulație pe Drumul Național 1 (E60), în zona kilometrului 94+400, pe sensul Ploiești – Brașov.
Măsurile vor intra în vigoare marți, 25 august 2026, începând cu ora 19.00, și sunt necesare pentru desfășurarea în condiții de siguranță a operațiunilor de repunere pe partea carosabilă a unui ansamblu de vehicule implicat, în data de 24 august, într-un eveniment rutier soldat cu pagube materiale.
Potrivit Poliției Prahova, intervenția este estimată să dureze aproximativ o oră.
Pe durata operațiunilor, autovehiculele cu masa totală maximă autorizată de până la 3,5 tone vor fi direcționate pe ruta alternativă DJ 102 – Bulevardul Nicolae Bălcescu – Bulevardul Carol I, în municipiul Câmpina.
În schimb, circulația autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată de peste 3,5 tone va fi restricționată în intervalul desfășurării operațiunilor.
Pentru gestionarea traficului și prevenirea unor incidente, în zona intervenției vor fi prezente echipaje ale Poliției Rutiere, precum și ale Poliției Locale Câmpina.
Polițiștii le recomandă șoferilor să manifeste prudență, să adapteze viteza la condițiile de trafic și să respecte indicațiile agenților aflați în teren.
Autoritățile îi sfătuiesc pe conducătorii auto care tranzitează zona să ia în calcul un timp suplimentar pentru deplasare și, dacă este posibil, să utilizeze rute alternative.



