Astăzi subprefectul Mircea-Adi Tănase și-a dat demisia din funcție. Demisia vine în contextul în care PSD a anunțat retragerea tuturor reprezentanților săi din funcțiile de secretar de stat, subsecretar de stat, prefect și subprefect, în urma deciziei partidului de...
Partidul Social Democrat a oficializat retragerea de la guvernare, după ce miniștrii social-democrați au ajuns joi la Palatul Victoria pentru a-și depune demisiile. Într-un comunicat transmis public, PSD a precizat că demisiile miniștrilor reprezintă „actul politic prin care a...
Compania de transport public din Ploiești, TCE, va fi salvată de la insolvență, după ce Primăria a strâns fondurile necesare pentru achitarea datoriei istorice către ANAF, scadentă la data de 4 mai. Anunțul a fost făcut de primarul Mihai...
Pentru prima dată de la revenirea lor în țară, celebrul Coif de la Coțofenești și cele două brățări dacice vor putea fi revăzute la Muzeul Național de Istorie a României, în cadrul unui eveniment special organizat astăzi, 21 aprilie,...
Consiliul Local Ploiești va vota astăzi proiectul de hotărâre privind stabilirea noului număr maxim de posturi pentru Primăria Ploiești și instituțiile publice de interes local, în urma aplicării prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 7/2026.
Potrivit documentului, numărul maxim...
Cristian Ardelean ocupă, începând de astăzi, funcția de city manager al Primăriei Ploiești, potrivit informațiilor obținute din surse administrative. Acesta ar urma să aibă un mandat limitat, fiind numit provizoriu în funcția de administrator public al municipiului.
Cristian Ardelean este...
Președintele României, Nicușor Dan, a anunțat numirea noilor șefi ai principalelor parchete din țară, prin decrete semnate oficial, aceștia urmând să își înceapă mandatul în data de 15 aprilie.
Astfel, în funcția de procuror general a fost numită Cristina Chiriac,...
Primarul municipiului Ploiești, Mihai Polițeanu, a obținut astăzi o victorie în instanță în procesul intentat de Prefectura Prahova, condusă de Daniel Nicodim, în legătură cu demolarea construcțiilor ilegale de pe strada Văii.
Tribunalul Prahova a respins acțiunea Prefecturii care viza...
Primăria municipiului Ploiești a publicat, astăzi, în transparență decizională, un proiect de hotărâre care prevede interzicerea aproape totală a jocurilor de noroc pe raza orașului.
Potrivit documentului, sălile de jocuri de noroc vor fi eliminate complet de pe teritoriul municipiului....
Consiliul Judeţean Prahova preia în mod oficial Spitalul CFR Ploieşti din subordinea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii.
Consilierii judeţeni au aprobat, azi, solicitarea transferului unităţii sanitare Spital General Căi Ferate Ploieşti din subordinea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii în subordinea Consiliului Judeţean...