Regulamentul aprobat în legislatura trecută, prin care locurile de parcare din Ploiești urmau să fie închiriate, care a fost contestat și la acel moment de executivul ploieștean, a fost suspendat joi, prin votul a 24 de consilieri locali.
Se pare...
Trei proiecte, care se referă la investiții, reparații la unități de învățământ din Ploiești, au fost aprobate de consilierii ploieșteni în ședința de joi, 25 februarie.
Consiliul Local Ploieşti a aprobat un proiect de hotărâre care vizează realizarea de investiţii...
Consiliul Local Ploieşti a aprobat, în unanimitate, proiectul iniţiat de primarul Andrei Volosevici pentru stabilirea amplasamentului viitorul spital municipal în zona de sud a municipiului, în spatele Hipodromului. Se dorește ca proiectul să ajungă lista Companiei Naţionale de Investiţii,...
Consiliul Local Ploiești și-a stabilit componența comisiilor de specialitate, precum și președinții și secretarii acestora.
Comisiile de specialitate au următoarele atribuții principale: analizează proiectele de hotărâri ale consiliului local; se pronunță asupra altor probleme trimise de consiliul local spre avizare;...
Conform rezultatelor de duminică, noul primar al Ploieștiului, Andrei Volosevici, ar avea parte de un Consiliu Local favorabil pentru implementarea proiectelor sale. Noul Consiliu Local al Ploieștiului va avea în componență 13 membri de la PNL; 5 de la...
La finalul termenului pentru depunerea candidaturilor pentru alegerile locale, pentru funcția de primar al municipiului Ploiești au fost depuse 7 candidaturi: Andrei Volosevici- PNL; Dragoș Rădulescu- PMP; Răzvan Stănciulescu- Prahova în Acțiune; Cristian Ganea- Alianța pentru Prahova; Răzvan Enescu-...
În această perioadă, în care fiecare leu cheltuit în plus contează, mai mult, când salariații ploieșteni abea încep să se redreseze după ce au stat acasă cu 75% din venit, o majorare de tarife seamănă ca o bâtă în...
Cinci consilieri locali PSD vor face o ”excursie” la Chișinău, la Târgul de Turism "Tourism, Leisure, Hotels" care are loc în perioada 13-16 februarie.
Că, de, nu se știe dacă mai apucă vreun mandat. Sigur, ”vizita de lucru” e pe...
Consilierii locali ai Partidului Mișcarea Populară, Bogdan Hodorog și Claudia Sălceanu, au votat, marți, proiectul de buget al Municipiului Ploiești pe anul 2019. Cele două voturi au fost decisive pentru adoptarea bugetului.
”Chiar dacă opțiunea noastră a avut în vedere...
Bugetul Ploieștiului a fost aprobat în cele din urmă, după ce ședința de Consiliu Local de marți, 7 mai, a început cu o oră și jumătate mai târziu decât fusese programată.
Consilierii PSD, ALDE și PMP au adus modificări substanțiale...