28 iulie 2026
No menu items!

ploiesti

”Vocea Prahovei”- o reușită a muzicii ușoare românești

A mai trecut o ediție a Festivalului ”Vocea Prahovei. A treia. Și poate cea mai bună. Concurenții de anul acesta au arătat că și-au meritat locul în competiție, iar juriul, condus de cunoscuta vedetă a muzicii românești, Carmen Rădulescu, a...

Iohannis a vorbit despre Europa, despre situația actuală din țară, despre alegeri și Referendum!

Președintele României, Klaus Iohannis, a venit la Ploiești pentru a-și lansa cea de a treia sa carte: "EU.RO - Un dialog deschis despre Europa". Înainte de întâlnirea cu ploieștenii, Președintele a avut un dialog cu reprezentanți ai autorităților publice...

Iohannis își lansează cartea și la Ploiești

Președintele României, Klaus Iohannis, va fi prezent marți la Ploiești unde va avea o întâlnire cu autoritățile locale din regiune, dar și își va prezenta noua sa carte „EU.RO - Un dialog deschis despre Europa”. Evenimentul de lansare al...

„Considerăm că este mai bine pentru comunitatea ploieșteană să avem un buget prost, decât să nu avem niciunul”, susțin consilierii PMP Ploiești

Consilierii locali ai Partidului Mișcarea Populară, Bogdan Hodorog și Claudia Sălceanu, au votat, marți, proiectul de buget al Municipiului Ploiești pe anul 2019. Cele două voturi au fost decisive pentru adoptarea bugetului. ”Chiar dacă opțiunea noastră a avut în vedere...

Cel mai sărac buget al Ploieștiului a fost aprobat cu multe modificări!

Bugetul Ploieștiului a fost aprobat în cele din urmă, după ce ședința de Consiliu Local de marți, 7 mai, a început cu o oră și jumătate mai târziu decât fusese programată. Consilierii PSD, ALDE și PMP au adus modificări substanțiale...

Amintiri despre un profesionist al criminalisticii prahovene: col. Vasile Dobrescu

Prieteni, foști colegi de serviciu, au fost alături de familie, la comemorarea unui an de la trecerea în neființă a celui care a fost col. Vasile Dobrescu, unul dintre cei mai profesioniști polițiști criminaliști. Și-a dedicat viața unei munci...

Ploieștenii hotărâți să protesteze săptămânal împotriva poluării!

Marșul împotriva poluării Ploieștiului a avut loc, joi, la Ploiești. Pornit de la parcul Mihai Viteazul, marșul a continuat până în fața sediului primăriei Ploiești. Alaturi de protestatari s-a alăturat și primarul Adrian Dobre, care a mers alături de aceștia...

Cele mai noi știri

Avarie la rețeaua Termo Ploiești. Zeci de blocuri din zona Mihai Bravu au rămas fără apă caldă

Locuitorii din cartierul Mihai Bravu, dar și mai mulți consumatori instituționali, sunt afectați marți, 28 iulie 2026, de întreruperea...
- Advertisement -spot_img
NecenzuratPH Modifica preferintele pentru cookies