23 iunie 2026
No menu items!

ploiesti

Accident feroviar în Ploiești: un autoturism, lovit de o locomotivă pe strada Vega

Un accident feroviar s-a produs în această dimineață în municipiul Ploiești, pe strada Vega, unde un autoturism a fost lovit de o locomotivă. La locul incidentului au intervenit de urgență pompierii din cadrul Detașamentului 1 Ploiești, cu o autospecială de...

Inovație și excelență în afaceri: două evenimente de referință dedicate viitorilor antreprenori, organizate la Ploiești

Colegiul Economic „Virgil Madgearu” Municipiul Ploiești organizează, la finalul lunii mai, două evenimente de amploare dedicate tinerilor antreprenori și dezvoltării competențelor de business, reunind elevi, profesori, studenți și reprezentanți ai mediului economic și instituțional. Astfel, joi, 28 mai 2026, de...

Bărbat reținut după ce ar fi furat bijuterii și cardul bancar al unei femei din Ploiești. Prejudiciu estimat la 55.000 de lei

Polițiștii din cadrul Secției nr. 3 Poliție din Ploiești au efectuat, miercuri, două percheziții domiciliare în comuna Cocorăștii Misli, într-un dosar penal ce vizează infracțiuni de furt, efectuarea de operațiuni ilegale cu instrumente de plată fără numerar și acces...

Peste 2.400 de sancțiuni aplicate de Poliția Locală Ploiești în primele cinci luni ale anului. Ziua instituției, marcată prin demonstrații și promisiunea introducerii bodycam-urilor

Ziua Poliției Locale, sărbătorită oficial în România din anul 2015, a fost marcată joi, la Ploiești, printr-un eveniment organizat de Poliția Locală Ploiești, în cadrul căruia a fost prezentat și bilanțul activității instituției din primele cinci luni ale anului. Potrivit...

Binecunoscutul neurochirurg Valeriu Zaharia revine la Spitalul Județean!

Activitatea Ambulatoriului de Neurochirurgie din cadrul Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Andreoiu” Ploiești va fi consolidată prin reluarea consultațiilor susținute de medicul neurochirurg Valeriu Zaharia, unul dintre cei mai cunoscuți specialiști din Prahova. Măsura vine în contextul adresabilității...

Exercițiu tactic de amploare al ISU Prahova la un operator SEVESO din Ploiești

Miercuri, 20 mai 2026, începând cu ora 10:00, pompierii militari din cadrul Inspectoratul pentru Situații de Urgență Prahova vor desfășura un exercițiu tactic de tip JOINT, cu forțe și mijloace în teren, pe amplasamentul unui operator economic de tip...

Șofer cu alcoolemie de 1,64 g/l alcool pur în sânge, scos din trafic de polițiștii rutieri din Ploiești

Un bărbat în vârstă de 54 de ani este cercetat penal după ce a fost depistat de polițiștii rutieri din Ploiești conducând sub influența alcoolului, având o alcoolemie de 1,64 g/l alcool pur în sânge. Incidentul a avut loc în...

Scandal în zona de sud a Ploieștiului. Doi tineri au fost reținuți după un conflict izbucnit lângă un supermarket

Doi tineri, în vârstă de 17 și 22 de ani, au fost reținuți de polițiști după un scandal izbucnit sâmbătă seară în apropierea unui supermarket din zona de sud a municipiului Ploiești. Incidentul a necesitat intervenția rapidă a echipajelor...

Femeie din Ploiești, arestată după ce și-a înjunghiat concubinul. Victima a refuzat ordinul de protecție

O femeie de 48 de ani din Ploiești a fost arestată preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzată de violență în familie în forma tentativei la omor, după ce și-ar fi înjunghiat concubinul în urma unui conflict izbucnit în...

Ploieștiul devine sâmbătă capitală a dansului la „FUN FEST”!

Sâmbătă, 16 mai, Ploiești va deveni scena unui adevărat spectacol al talentului și emoției, odată cu desfășurarea celei de-a doua ediții a concursului de dans „FUN FEST”, organizat de Școala de dans DyaFun. Evenimentul va reuni peste 500 de copii...

Cele mai noi știri

Eșec pentru Guvernul Veștea! Doar 189 voturi a adunat cabinetul propus de Nicușor Dan!

Guvernul Veștea nu a reușit să primească voturile necesare pentru a fi învestit. Doar 212 parlamentari și-au exercitat dreptul...
- Advertisement -spot_img
NecenzuratPH Modifica preferintele pentru cookies