O femeie de 48 de ani din Ploiești a fost arestată preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzată de violență în familie în forma tentativei la omor, după ce și-ar fi înjunghiat concubinul în urma unui conflict izbucnit în locuință.
Potrivit anchetatorilor, cercetările au început în data de 12 mai, după un apel la 112 efectuat de un bărbat de 42 de ani, care a anunțat că a fost agresat cu un cuțit de partenera sa.
Din primele verificări efectuate de polițiști a reieșit că, pe fondul unor neînțelegeri și discuții contradictorii între cei doi concubini, conflictul verbal a degenerat în violență fizică. În acest context, femeia l-ar fi lovit pe bărbat cu un cuțit de bucătărie, provocându-i o rană în zona toracelui.
Victima a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale și investigații de specialitate.
Femeia a fost dusă la sediul Poliției pentru audieri, iar în baza probelor administrate, oamenii legii au dispus reținerea acesteia pentru 24 de ore.
Ulterior, procurorii din cadrul Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova au solicitat arestarea preventivă, iar judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalul Prahova a admis propunerea, dispunând arestarea femeii pentru 30 de zile.
Deși polițiștii au constatat existența unui risc iminent și au parcurs procedurile necesare pentru emiterea unui ordin de protecție, bărbatul a refuzat această măsură. Totodată, victima nu a dorit să depună plângere penală împotriva agresoarei.
Ancheta continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs incidentul și luarea măsurilor legale care se impun.



