28 aprilie 2026
No menu items!

DE ASTĂZI PUTEȚI SUNA LA TELVERDE PENTRU INFORMAȚII LEGATE DE PREVENIREA INFECTĂRII CU VIRUSUL COVID – 19

Cele mai vizualizate articole

Cetățenii care vor informații legate de prevenirea infectării cu virusul COVID – 19 (coronavirus) pot suna de astăzi la numărul 0800800358, linia TELVERDE operaționalizată de Institutul Național de Sănătate Publică, potrivit unui comunicat al Grupului de comunicare strategică.

Programul de funcționare al liniei verde este zilnic, între orele 08.00 și 23.00, inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică. La această linie telefonică pot fi solicitate informații despre modul în care se manifestă virusul, modalități de prevenire a îmbolnăvirii și alte detalii legate de conduita preventivă.

Autoritățile le cer cetățenilor să apeleze numărul unic de urgență 112 doar pentru situații de urgență, iar pentru solicitarea de informații să apeleze linia TELVERDE.

În cazul în care sunt suspiciuni asupra unor persoane care ar fi contactat virusul, aceste situații trebuie anunțate la numărul unic de urgență 112.

Până în acest moment, pe teritoriul României a fost confirmat un singur caz de infectare cu virusul COVID – 19 (coronavirus), astfel că nu se poate vorbi de o epidemie.

Bărbatul care a contactat virusul a fost transportat la București, la Institutul Național de Boli Infecțioase Prof.Dr. Matei Balș, este în stare bună și nu prezintă simptome specifice. Pacientul este total izolat de restul persoanelor din spital și se află în monitorizare, clinic și biologic.

De asemenea, a fost extinsă ancheta epidemiologică pentru a identifica și testa persoanele cu care cetățeanul român purtător al virusului a intrat în contact.

În prezent, la Institutul Național de Boli Infecțioase Prof.Dr. Matei Balș sunt în lucru un număr de 17 probe biologice.

Evaluează articolul

Cele mai noi știri

Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, depusă cu 253 de semnături. Votul va avea loc pe 5 mai

Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului condus de premierul Ilie Bolojan a fost depusă marți în Parlament, fiind semnată de...
spot_img

Next AG Holding SRL angajeaza Inginer proiectare si executie Instalatii distributie si transport gaze naturale pentru coordonarea proiectelor si lucrarilor societatii

    Cerinte:
  • Studii superioare de specialitate - Facultataea de Instalatii, Facultate inginerie;
  • Experienta minim 2 ani in proiectare si executie in constructii civile si industriale;
  • Experienta minima: 2 ani cu oamenii.

Autorizatii necesare: EGD, PGD, EGT, PGT
Pentru transmiterea CV-urilor va rugam sa utilizati adresa noastra de e-mail: office@nextedholding.com

Articole din aceeași categorie

- Advertisement -spot_img
NecenzuratPH Modifica preferintele pentru cookies