Cele doua mall-uri din Ploiești au anunțat restrângerea programului de funcționare, pentru a preveni răspândirea virusului COVID-19.
AFI Ploiești anunță schimbarea programului de funcționare a centrului comercial, care va fi deschis între orele 12:00 – 20:00. Acest interval orar va permite să fie luate toate măsurile de prevenție și limitare a expunerii. Chiriașii care trebuie să ofere un suport mai mare în această perioadă clienților AFI Ploiești, precum farmaciile, vor putea avea program de funcționare normal. Hypermarketul Cora va avea program normal, ca până acum. Acest program de funcționare va fi valabil până la un nou anunț făcut de companie.
Ploiești Shopping City se alătură demersului autorităților de a identifica și implementa soluții care pot preveni răspânidrea noului virus Covid-19. Astfel, începând de luni, 16 martie, centrul comercial Ploiești Shopping City își va ajusta programul de funcționare și va fi deschis în intervalul 12:00-20:00. Hipermarketul va funcționa după program normal, iar farmaciile vor fi deschise alternativ, în intervalul 10:00-20:00.
Cele mai vizualizate articole
Evaluează articolul
Next AG Holding SRL angajeaza Inginer proiectare si executie Instalatii distributie si transport gaze naturale pentru coordonarea proiectelor si lucrarilor societatii
- Cerinte:
- Studii superioare de specialitate - Facultataea de Instalatii, Facultate inginerie;
- Experienta minim 2 ani in proiectare si executie in constructii civile si industriale;
- Experienta minima: 2 ani cu oamenii.
Autorizatii necesare: EGD, PGD, EGT, PGT
Pentru transmiterea CV-urilor va rugam sa utilizati adresa noastra de e-mail: office@nextedholding.com