30 noiembrie 2023
No menu items!

O ROMÂNCA A MURIT IN ITALIA INFECTATA CU COVID-19. TRUPUL ACESTEIA NU VA FI ADUS IN ȚARA

Cele mai vizualizate articole

„Un român din Italia a murit după infectarea cu coronavirus”, a informat MAE.
Este vorba despre o femeie în vârstă de 80 de ani din orașul Borsa (Maramures). Aceasta a mers în Italia, pentru a-și însoți la tratament sora in vârsta de 75 de ani, care suferea de alte afecțiuni. În urmă cu câteva zile, femeia de 75 de ani a murit din cauza afecțiunilor suferite. Ulterior, femeia în vârstă de 80 de ani a decedat din cauza noului coronavirus, a declarat primarul comunei Borsa, Ion Sorin Timiș, precizând ca nu se poate vorbi, in actualele condiții, de repatrierea trupurilor celor doua surori.
Ministerul Afacerilor Externe precizează că, în urma demersurilor Ambasadei României la Roma și ale Consulatului General al României la Milano, autoritățile italiene au confirmat, până în prezent, decesul unui cetățean român ca fiind cauzat de infecția cu COVID-19, pe fondul unor afecțiuni medicale pre-existente.
„Situația cetățenilor români din Italia rămâne o prioritate permanentă pentru misiunea diplomatică și oficiile consulare ale României din Italia și orice informație cu privire la cetățenii români din Italia va fi comunicată public de către Ministerul Afacerilor Externe imediat ce aceasta va fi confirmată de către autoritățile italiene, care se concentrează, în prezent, în contextul situației extraordinare existente în Republica Italiană, cu toate eforturile și resursele umane, pe activitățile de salvare și tratament ale persoanelor infectate cu COVID-19”, a transmis Ministerul de Externe.

În acest moment, numărul deceselor din Italia se ridică la 1.441, iar numărul persoanelor infectate la 21 157. In ultimele 24 de ore s- au înregistrat 3497 de noi cazuri și 175 de decese.

Evaluează articolul

Cele mai noi știri

ACCIDENT STUPID PE DJ 100B! CUM A MURIT UN BĂRBAT DE 30 DE ANI

Un accident rutier mortal a avut loc în această seară pe DJ 100B, în afara localităţii Bărăitaru. Din cercetări a...
spot_img

Articole din aceeași categorie

- Advertisement -spot_img
NecenzuratPH