Președintele PMP Prahova, deputatul Cătălina Bozianu solicită guvernului să ia măsuri de ajutorare a sectoarelor economice, devenite vulnerabile în actuala situație. Iată ce solicită deputatul prahovean:
”O dovadă de responsabilitate este să realizăm faptul că, în această criză, consecințele economice vor fi, cel mai probabil, mult mai grave decât cele medicale. De aceea, cred că prioritatea numărul 1 a factorilor de decizie naționali este adoptarea de urgență a acelor măsuri care limitează impactul previzibil catastrofal asupra economiei românești. Cu prioritate, a celor mai vulnerabile sectoare și actori (IMM-urile). Îi am în vedere pe transportatori, pe cei din Horeca, dar și pe producătorii și comercianții care nu au capacitatea de a se susține financiar a marilor retaileri. De aceea, dintre soluțiile pe care le-am receptat, în aceste zile, de la mediul de afaceri (pe lângă măsura de amânare a plății obligațiilor fiscale, pe care, oricum, guvernul pare să o aibă în vedere), rețin trei:
1. Achitarea de urgență a restanțelor pe care statul le are are față de companii din rambursări de TVA;
2. Linii de finanțare nerambursabile sau cu dobândă 0 pentru plata angajaților și a furnizorilor către întreprinderile mici și mijlocii românești direct afectate;
3. Garanții guvernamentale acordate companiilor românești pentru a putea avea acces ușor la finanțări bancare.
Cred că este de datoria statului român să apere nu doar cetățenii prin mijloace medicale și administrative, ci și economia românească. Numai așa putem limita cele mai grave efecte ale crizei”!