Ministrul de Interne Marcel Vela si secretarii de stat Bogdan Despescu si Raed Arafat au anuntat, duminica seara, noi masuri ce vor fi luate in Romania in incercarea de a limita efectele coronavirusului. La o saptamana de la primul deces si tot atat de la intrarea in vigoare a masurilor din Ordonanta Militara nr 3, bilantul negru a ajuns deja la 42 de morti. A crescut accelerat si numarul imbolnavirilor, duminica fiind ziua cu cel mai mare bilant, de 308, ceea ce urca totalul la 1.760 de cazuri.
Astfel, ne indreptam cu pasi repezi spre 2.000 de cazuri, ceea ce ne va aduce Scenariul 4 al epidemiei. Asta inseamna noi masuri in ce priveste restrictiile pentru populatie, dar si tratamentul bolnavilor.
Sunt cateva domenii la care s-a intervenit prin ordonanta militara 4.
S-a clarificat situatia cu privire la circulatia persoanelor peste 65 de ani, in care pot sa-si rezolve si problemele de natura medicala – tratamente oncologica, dializa – deplasari care se pot face prin mijloace proprii, ale familiilor, toate acestea facandu-se normal, si dupa ora 13:00, si inainte de ora 11:00. Se permte deplasarea persoanelor de peste 65 de ani si in intervalul 20:00-21:00 pentru a asigura nevoile animalelor de companie. Pentru iesirile in acest scop nu e nevoie de declaratie pe proprie raspundere. Tot pentru persoanele de peste 65 de ani s-au clarificat conditiile in care pot fi sprijinite de operatorii economici care desfasoara activitati aprobate in ordonantele anterioare, cum ar fi vanzarea de produse alimentare sau sanitare, astfel incat sa faciliteze cu prioritate accesul persoanelor de peste 65 de ani in aceste spatii comerciale.
Cu privire la cei care nu respecta conditiile de izolare sau carantinare, ministrul de Interne, Marcel Vela a precizat:”Am stabilit ca cei care sunt in izolare la domiciliu, identificati si verificati ca atare, daca incalca regulile izolarii intra direct in carantina cu conditia in care obligatoriu vor suporta toate cheltuielile care implica aceasta carantinare. Cei care nu respecta carantinarea si sunt identificati vor intra inca 14 zile in carantinare, evident suportand si ei cheltuielile.
Pentru transportatori am stabilit:conducatorii auto care intra in tara, tot ce tine de tonaj mai mare de 3,4 tone, au 3 optiuni de a proteja familiile:fie angajatorul le asigura loc unde sa se izoleze intre curse, fie se izoleaza la domiciliu cu familia, fie autoritatile locale pun la dspozitie spatii la cerere pentru a asigura protectia familiilor lor, cu plata costurilor aferente. Si zona transportului aerian ar putea fi afectata si familiile pilotilor si echipajelor de zbor pot fi afectate, aceleasi conditii le aplicam si pilotilor de aeronave”.
Ministrul s-a referit si la protectia populatiei, referitor la anumite costuri, astfel s-a luat o decizie in domeniul sistemului energetic: ”Odata cu publicarea prezentei OM, in perioada starii de urgenta, preturile la gaze, electricitate, combustibil etc nu mai pot fi majorate peste nivelul practicat astazi. Aceste preturi pot sa scada in functie de cerere si oferta, in niciun caz majorate”.
Pentru a proteja cetatenii care locuiesc in blocuri, in zone aglomerate, s-a stabilit in ART. 8 ca autoritatile administratiei publice locale vor monta dispozitive cu solutii dezinfectante la toate scarile si vor face actiuni de dezinsectie.
Pentru a ajuta medicii, personalul sanitar si nesanitar, s-a stabilit ca autoritatile sa asigure spatii unde sa stea intre ture pentru impiedicarea raspandirii intre cadre medicale si familiile lor. Intra in vigoare din 31 martie.