Grupul de Comunicare Strategică a anunțat că până astăzi, 29 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.760 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19. Dintre cele 1.760 de persoane confirmate pozitiv, 169 au fost declarate vindecate și externate (55 la Timișoara, 79 la București, 17 la Iași, 7 la Craiova, 9 la Constanța și 2 la Cluj).
Totodată, până acum 38 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Craiova, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timișoara, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța și Ialomița, au decedat.
De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 308 noi cazuri de îmbolnăvire. Pacienții nou confirmați au vârsta cuprinsă între 0 și 89 de ani.
La ATI, în acest moment, sunt internați 38 de pacienți, dintre care 31 în stare gravă. Starea de sănătate a celorlalți pacienți este bună, staționară.
Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 8.666 de persoane. Alte 132.641 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 21.460 de teste, din care 1.400 în unități medicale private.
În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, potrivit informațiilor obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, până în prezent, 73 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 52 în Italia, 6 în Germania, 4 în Spania, 2 în Namibia, 2 în Indonezia, 3 în Franța și câte unul în Tunisia, Irlanda, Marea Britanie și Luxemburg. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 12 cetățeni români aflați în străinătate, 8 în Italia, 2 în Franța, unul în Germania și unul în Marea Britanie, au decedat.