18 aprilie 2024
No menu items!

3 DOCTORI DE LA SPITALUL MUNICIPAL CÂMPINA ȘI-AU ÎNAINTAT DEMISIA

Cele mai vizualizate articole

La mai puțin de 24 de ore de la declararea Spitalului Muncipal Câmpina ca spital-suport COVID – 19, trei medici din aceasta unitate sanitara și-au depus demisia. Pe surse am aflat ca este vorba despre trei din cei cinci medici din cadrul sectiei ATI. Acestia au invocat ca le este teama ca își vor infecta copiii si familiile.

Reamintim ca Spitalul Municipal Câmpina a fost desemnat spital-suport COVID-19, ceea ce înseamna ca toate persoanele din județul Prahova infectate cu virusul COVID-19 și care necesita îngrijiri medicale și pentru alte patologii vor fi direcționate spre aceasta unitate sanitara. Unul dintre motivele pentru care a fost selectat spitalul campinean a fost calitatea serviciilor medicale si existența celor 5 medici ATI.

După demisia celor trei medici ai secției ATI, spitalul nu mai poate acoperi o linia de garda completa.

In plină creștere a numărului de cazuri de infectare cu virusul COVID -19, atat la nivel național (anunțate oficial) cât și la nivel județean (aflat cu greu pe surse), județul Prahova se afla in fata unei noi crize de organizare a unui spital-suport.

Evaluează articolul

Cele mai noi știri

PREOTUL TĂNASE DE LA VALEA PLOPULUI: FETELE FRUMOASE ATRAG BĂIEŢII, IAR APOI EI INTRĂ LA PUŞCĂRIE. DACĂ EI FAC PUŞCĂRIE, SĂ FACĂ ŞI ELE

Preotul Nicolae Tănase de la Valea Plopului a declarat, la Constanţa, că fetele care sunt agresate sexual ar trebui...
spot_img

Next AG Holding SRL angajeaza Inginer proiectare si executie Instalatii distributie si transport gaze naturale pentru coordonarea proiectelor si lucrarilor societatii

    Cerinte:
  • Studii superioare de specialitate - Facultataea de Instalatii, Facultate inginerie;
  • Experienta minim 2 ani in proiectare si executie in constructii civile si industriale;
  • Experienta minima: 2 ani cu oamenii.

Autorizatii necesare: EGD, PGD, EGT, PGT
Pentru transmiterea CV-urilor va rugam sa utilizati adresa noastra de e-mail: office@nextedholding.com

Articole din aceeași categorie

- Advertisement -spot_img
NecenzuratPH Modifica preferintele pentru cookies