Marți dimineață, la Azuga, au ajuns 15 din cele 20 de locuințe modulare care sunt puse la dispoziția familiilor evacuate în urma unei alunecări de teren care a avut loc în noaptea de vineri 10 aprilie. Fiecare locuință are 4 paturi, un aragaz cu butelie și un radiator electric.
La fața locului a venit și ministrul de Interne Marcel Vela care a precizat că aici ne aflăm în fața unei drame, atât ecologice, cât și sociale. „Noi am făcut tot ce am putut, avem nouă camioane, am adus 15 locuinţe provizorii, încercăm să fim operativi şi să îi ajutăm. În funcţie de evoluţia situaţiei, primăria, sunt convins că şi prefectura vor lua măsurile obiective şi corecte pentru a interveni şi a rezolva nemulţumirile oamenilor”, a menționat Vela.
Ministrul a dorit să amintească faptul că trebuie îndeplinite și condiţiile din punct de vedere epidemiologic în cazul acestor localnici care au fost duşi, în primă fază, unii în sala de sport a oraşului, iar alţii la o pensiune din localitate. El a precizat că nu există niciun pericol în situaţia în care nu sunt oameni în izolare şi dacă toţi sunt sănătoşi. El a menţionat că se va face o evaluare înainte de a fi repartizate locuinţele.
Aceste locuințe sunt provizorii, primăria Azuga a accesat un program pe fonduri europene prin care se vor construi locuințe. La rândul său, Casa Regală a României, care deţine terenul pe care a avut loc alunecarea, a anunţat că va sprijini construirea unor noi locuinţe la Azuga.
Galerie foto: