Asociaţiile Elevilor din Constanţa, Bucureşti , Ilfov , Maramureş si Vâlcea au anuntat prin intermediul unui comunicat de presă ca apreciază ca riscanta redeschiderea școlilor in perioada imediat următoare.
Argumentele aduse de asociațiile de elevi vizează atat lipsa spaţiului necesar deoarece sunt multe şcoli/licee, unde in clase unde învăța până la 38 de elevi, iar în aceste condiţii nu se poate pune problema aşezării în bănci astfel încât să se păstreze distanţa necesară.
De asemenea , elevii invoca lipsa condiţiilor de igienă în şcoli, invocând faptul ca aproximativ 38% din unităţile de învăţământ din mediul rural nu au toalete în incinta clădirii, procentul fiind de 7% în mediul urban. Mai mult, numărul şcolilor şi liceelor fără apă curentă la nivel naţional este de 1176, potrivit unei raportări făcute de Ministerul Afacerilor Interne în anul 2019.
De asemena, elevii reamintesc ca este necesară asigurarea tuturor măsurilor în ceea ce priveşte igiena în sălile de curs (măşti de protecţie, mănuşi şi dezinfectanţi), dar şi în întreaga incintă a unităţilor de învăţământ şi menţinerea unei distanţe între elevi. Acest lucru poate fi realizat prin reducerea colectivului unei clase, mai exact împărţirea unei clase pe grupe şi întocmirea unui nou orar, astfel încât să reducem la minimum interacţiunea dintre elevi, spun asociațiile de elevi menționate.
Asociaţiile de elevi semnatare ale comunicatului de presa solicită Ministerului Educaţiei şi Cercetării să pregătească unităţile de învăţământ, astfel încât să fie garantată siguranţa elevilor în cazul în care aceştia se vor întoarce la şcoală şi să prezinte clar reglementările necesare învăţării la distanţă, pentru a clarifica incertitudinile actorilor din educaţie.