28 aprilie 2025
No menu items!

TEATRELE AR PUTEA SA SE REDESCHIDĂ  INCEPAND CU 1 IUNIE

Cele mai vizualizate articole

După redeschiderea muzeelor, anuntata pentru data de 15 mai, urmatorul pas, propus de ministrul culturii, este deschiderea teatrelor și a sălilor de spectacole, de la începutul lunii iunie .

Pentru preîntâmpinarea extinderii epidemiei vor fi luate mai multe măsuri de siguranța și protectie, una dintre acestea ar fi limitarea, in prima faza, la 50 de spectatori în sală.

Măsura urmează să fie discutată cu specialiștii din cadrul Ministerul Sănătății.

”Am propus să se permită reluarea activității cu publicul și de către instituțiile de spectacol, cu o participare de maximum 50 de persoane într-o primă fază, urmand ca apoi sa fie lăsați cate 100 de spectatori in sălile de spectacol . Și aici e foarte important un procent pe care îl avem în vedere: nicăieri, nici în săli de muzee sau de spectacol să nu existe un grad de ocupare mai mare de 50% din capacitatea spațiului respectiv. Cu siguranță vor fi stabilite niște distanțe de siguranță între fiecare participant la spectacolul respectiv”, a precizat ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu.

Evaluează articolul

Cele mai noi știri

ACCIDENT CU DOI MORŢI ÎN AFARA LOCALITĂŢII BERCENI (FOTO)

Două persoane au decedat, azi noapte, în urma unui accident rutier care s-a produs pe DJ 139, în afara...
spot_img

Next AG Holding SRL angajeaza Inginer proiectare si executie Instalatii distributie si transport gaze naturale pentru coordonarea proiectelor si lucrarilor societatii

    Cerinte:
  • Studii superioare de specialitate - Facultataea de Instalatii, Facultate inginerie;
  • Experienta minim 2 ani in proiectare si executie in constructii civile si industriale;
  • Experienta minima: 2 ani cu oamenii.

Autorizatii necesare: EGD, PGD, EGT, PGT
Pentru transmiterea CV-urilor va rugam sa utilizati adresa noastra de e-mail: office@nextedholding.com

Articole din aceeași categorie

- Advertisement -spot_img
NecenzuratPH Modifica preferintele pentru cookies