Angajaţii Consiliului Judeţean Prahova continuă să obţină victorii în instanţă împotriva demersurilor conducerii privind reorganizarea instituţiei şi restructurarea unor posturi. Astfel, după ce Tribunalul...
Aproape 2.000 de laptopuri destinate elevilor care nu dispun de echipamente proprii pentru participarea la cursuri vor ajunge în judeţul Prahova, ele urmând a...
Pentru a veni în sprijinul pacienților cu transplant sau aflați pe lista de așteptare pentru transplant prevăzuți în Etapa a II-a de vaccinare, conform...
Preşedintele Klaus Iohannis cere ca ministrul Justiţiei să ofere "urgent" explicaţii cu privire la dosarul "10 august", care a fost clasat. "Solicit ministrului Justiţiei...
Senatorul prahovean Roberta Anastase, a votat, alaturi de colegii sai liberali, pentru Legea bugetului de stat. Aceasta a mentionat pe pagina sa de socializare...
”Comisiile reunite pentru politică externă au avizat favorabil proiectul de buget propus de Ministerul Afacerilor Externe. În cadrul intervenției sale, ministrul Bogdan Aurescu a...
Potrivit unui comunicat emis de către Ministerul Apărării Naţionale, România este, începând cu data de 20 februarie a.c., primul stat membru NATO dotat cu...
Senatorul liberal Roberta Anastase a declarat în cadrul emisiunii Actualitatea LIVE, faptul că alături de alți parlamentari prahoveni, dar și de primarul Andrei Volosevici...
Angajaţii Consiliului Judeţean Prahova continuă să obţină victorii în instanţă împotriva demersurilor conducerii privind reorganizarea instituţiei şi restructurarea unor posturi. Astfel, după ce Tribunalul...
Astăzi au depus jurământul noii prefecți și subprefecți din întreaga țară. Conform modificărilor aduse la Codul Administrativ, aceste funcții nu mai sunt de înalt...
La doar câteva ore de la eliberarea din funcție a prefectului județului Prahova, Cristian Ionescu, acesta a fost... numit prefect de Prahova.
Poate părea o...
Debandadă la SC Compania de Servicii Publice şi Energii Regenerabile Prahova SA, aflată în subordinea Consiliului Judeţean Prahova! Raportul Camerei de Conturi Prahova scoate...
Până astăzi, 5 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 820.931 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 752.234 de...
Ministerul Afacerilor Externe a transmis către Comisiile pentru Politică Externă și Comisiile pentru comunitățile de români din afara granițelor țării din cadrul Senatului, respectiv...
Printre cei vaccinați astăzi, persoana cu numărul 1.000.000 este Valentina Fulga, în vârstă de 86 de ani.
Doamna Fulga a fost vaccinată chiar de coordonatorul...
Aproape 2.000 de laptopuri destinate elevilor care nu dispun de echipamente proprii pentru participarea la cursuri vor ajunge în judeţul Prahova, ele urmând a...
Pentru a veni în sprijinul pacienților cu transplant sau aflați pe lista de așteptare pentru transplant prevăzuți în Etapa a II-a de vaccinare, conform...
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) anunţă oschimbare bruscă a vremii. Astfel, din această după-amiază, de la ora 16.00, timp de 24 de ore, va...
Premierul Florin Cîţu și ministrul Muncii, Raluca Turcan, au avut astăzi consultări cu reprezentanții Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social, pe tema creșterii salariului...
În perioada 10 – 24.11.2020 Inspecţia Muncii prin inspectoratele teritoriale de muncă a derulat Campania Naţională pentru verificarea aplicării prevederilor legale privind munca la...
Guvernul a adoptat un memorandum privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru compensarea pierderilor suferite de companiile din domeniul HoReCa, industria ospitalităţii...
Lungmetrajul „Babardeală cu bucluc sau porno balamuc” regizat de Radu Jude este marele câștigător al celei de-a 71-a ediții a Festivalului Internațional de Film...
„Muzica ne unește” este titlul proiectului inițiat de Filarmonica “Paul Constantinescu” și desemnat câștigător în cadrul Concursului Proiectelor Sociale si Culturale ale unei firme...
Simona Halep a jucat astăzi împotriva jucătoarei poloneze Iga Swiatek, în optimile de finală ale turneului de tenis Australian Open. Simona Halep (29 de...
Președintele României, Klaus Iohannis, a fost ferm și dur la adresa PSD, dar și la decizia CCR de miercuri, prin care au fost declarat neconstituțional cuantumul amenzilor în perioada ordonanțelor militare: ”Am văzut ieri cu câtă satisfacţie au primit...
Joi a avut loc un control tematic, realizat de conducerea Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor(ANPC), la Halele Centrale și la toate piețele agroalimentare care aparțin de SC Hale și Piețe SA Ploiești. Controlul a fost coordonat de chiar președintele...
in aceasta după amiaza, pe strada Bunavestire din Ploiesti, a avut loc un accident in care a fost implicat și un taxi .
Pasagera aflata in taxi, in vârsta de 40 de ani, a fost rănită și transportată la...
Polițiștii și jandarmii au amendat în ultimele de 24 de ore, 3.055 persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei conform ordonantelor militare. Acestor persoane le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 5.110.730 de lei, informează Grupul...
In ultimele 24 de ore au fost efectuate 9.474 de teste, ajungându- se la un total de 226.613 teste, fiind confirmate doar 392 de cazuri noi de infectare cu virusul COVID – 19.
Până astăzi, pe teritoriul României, au fost...
Seful Autorității Naționale a Protecției Consumatorilor, Eduardt Cozminschi a efectuat, astăzi, un control tematic la Halele Centrale din Ploiesti, in piața centrală și cea din cartierul Vest.
In urma verificărilor efectuate, șeful ANPC a declarat ca a găsit un dezastru...
Facultatea de Litere și Științe a Universității Petrol-Gaze din Ploiești organizează, astăzi, primul workshop online al studenților, cu tema „Educația și provocările ei în pandemie”.
Workshop-ul va avea loc prin intermediul platformei Zoom și vor participa studenți și cadre didactice...
Angajaţii Consiliului Judeţean Prahova continuă să obţină victorii în instanţă împotriva demersurilor conducerii privind reorganizarea instituţiei şi restructurarea unor...