Polițiștii și jandarmii au amendat în ultimele de 24 de ore, 3.055 persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei conform ordonantelor militare. Acestor persoane le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 5.110.730 de lei, informează Grupul de Comunicare Strategica.
Prin structurile abilitate ale M.A.I. au fost întocmite, până în prezent, 539 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal.
În judetul Prahova, in ultimele 24 de ore, au fost realizate controale la 23 de agenți economici (17 societăți comerciale, șase PFA), au fost legitimate aproape 1900 de persoane și oprite în trafic peste 1400 de autoturisme.
În urma acestor acțiuni, au fost aplicate 317 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de peste 245.000 lei. Dintre acestea, patru au fost pentru fapte de natură economică, 99 au fost pentru contravenții în context, iar 214 au fost date pentru încălcarea restricțiilor de circulație prevăzute în Ordonanțele militare.
Totodată, a fost deschis un dosar de cercetare penală pentru o persoană în baza Legii 241/2005 privind evaziunea fiscală.