4 septembrie 2026
No menu items!

SGU Ploiești oferă gratuit butași de trandafir pentru a opri furturile din spațiile verzi

Cele mai vizualizate articole

Societatea de Gospodărire Urbană (SGU) Ploiești vine cu o soluție inedită pentru a încerca să pună capăt furturilor de flori și trandafiri de pe domeniul public. Reprezentanții societății anunță că vor oferi gratuit butași de trandafir celor care își doresc să aibă astfel de plante în propriile curți sau grădini.

Decizia vine după ce angajații SGU s-au confruntat tot mai des cu situații în care trandafirii plantați în spațiile verzi ale municipiului nu sunt doar culeși, ci rupți sau chiar smulși cu tot cu rădăcină.

„Iubim trandafirii, dar hai să-i păstrăm pentru toți! Ne bucurăm că trandafirii plantați pe domeniul public vă plac. Din păcate, ne confruntăm tot mai des cu situații în care sunt rupți sau scoși din rădăcină și luați acasă”, au transmis reprezentanții SGU Ploiești.

Pentru cei care își doresc să aibă trandafiri acasă, societatea propune o alternativă simplă: butași oferiți gratuit, în limita stocului disponibil.

Aceștia pot fi ridicați de la pepiniera SGU Ploiești, aflată în incinta Cimitirului Mihai Bravu, în spatele bisericii. Butașii pot fi plantați și îngrijiți în propriile curți sau grădini, fără ca spațiile verzi ale orașului să fie afectate.

SGU face, în același timp, un apel către ploieștenii care sunt tentați să rupă florile sau să ia plantele de pe domeniul public să renunțe la acest obicei.

„Haideți să lăsăm trandafirii de pe domeniul public să bucure întreaga comunitate. Iubim natura fără să o distrugem!”, este mesajul transmis de reprezentanții societății.

Inițiativa SGU urmărește astfel să transforme o problemă repetată în spațiile verzi ale municipiului într-o soluție care să le permită iubitorilor de flori să aibă trandafiri acasă, fără ca plantele din oraș să fie distruse.

Evaluează articolul

Cele mai noi știri

Licitație pentru două loturi destinate expunerii monumentelor funerare în Cimitirul Viișoara din Ploiești

S.G.U. Ploiești S.R.L. organizează, în luna septembrie, o licitație publică pentru închirierea a două loturi situate în Cimitirul Viișoara,...
spot_img

Next AG Holding SRL angajeaza Inginer proiectare si executie Instalatii distributie si transport gaze naturale pentru coordonarea proiectelor si lucrarilor societatii

    Cerinte:
  • Studii superioare de specialitate - Facultataea de Instalatii, Facultate inginerie;
  • Experienta minim 2 ani in proiectare si executie in constructii civile si industriale;
  • Experienta minima: 2 ani cu oamenii.

Autorizatii necesare: EGD, PGD, EGT, PGT
Pentru transmiterea CV-urilor va rugam sa utilizati adresa noastra de e-mail: office@nextedholding.com

Articole din aceeași categorie

- Advertisement -spot_img
NecenzuratPH Modifica preferintele pentru cookies