Profesorul Alexandru Rafila, președinte al Societății Române de Microbiologie, a declarat că testarea populației pentru coronavirus se va face cel mai probabil în a doua jumătate a lunii iunie și în iulie, urmând să fie recoltate „zeci de mii de probe” pentru a vedea evoluția bolii.
Profesorul Rafila a explicat ca testarea naționala a populație va evalua în ce măsură populația României este imunizată la noul coronavirus.” E vorba de un studiu de seroprevalență, seroepidemiologic, care se va face la nivel național. Metodologia adoptată este a OMS și vor exista consultări în această săptămână, încât planul care a fost pus la punct de colegii de la INSP să poată să fie dezbătut împreună cu experții OMS și eventual corectat dacă sunt cumva lucruri care ar putea fi îmbunătățite. În cursul lunii iunie probabil se vor strânge serurile de la cei care vor participa la acest studiu iar în a doua parte a lunii iunie, luna iulie, vor fi făcute testele. Probabil o să fie niște zeci de mii de teste la nivel național”, a spus Alexandru Rafila.
Acesta a explicat că este important să fie folosite cele mai bune chituri de testare disponibile.
“Ceea ce este important, ca să fim siguri că e un studiu care are valoare pentru sănătatea publică și valoare științifică, vor fi utilizate testele cele mai bune existente în acel moment, pentru că sunt teste încă aflate la avizare la Agenția europeană de profil, care să poată să ne dea răspunsurile la întrebările pe care le avem: ce procent din populație a trecut prin boală, să știm această situație la nivel regional, la nivel local și să putem să apreciem eventualele evoluții ale bolii, în funcție de localitate și să putem să facem și un studiu comparativ, de exemplu, cu ce se va înregistra la anul”, a declarat Rafila.
Potrivit profesorului de microbiologie, este recomandat ca testele să fie făcute când se va diminua numărul de cazuri cu coronavirus.
“Sperăm să-l facem în momentul în care va descrește numărul de cazuri. Asta este recomandarea. Nu se face atunci când ne aflăm în creștere sau în platou. Se face după ce scade numărul de cazuri”, a precizat Alexandru Rafila.
Ministrul sănătății, Nelu Tătaru, a anunțat, astazi , la Europa FM, că în România va începe un studiu de seroprevalență la nivel național, după 1 iunie, în cadrul căruia populația va fi testată pentru a-i fi evaluată starea de imunizare la noul coronavirus.
Testarea naţională ar urma să se facă în colaborare cu Organizaţia Mondială a Sănătăţii, iar campania va lua în calcul focarele epidemice.
„Noi avem o testare pe care o facem, în colaborare cu Institutul Național pentru Sănătate Publică și Centrul Național pentru Controlul Bolilor Transmisibile. Dar o să o facem cam la trei luni de la debutul pandemiei, pentru a evalua atât starea imunizării populației cât și cea a evoluției ulterioare. Va începe după 1 iunie. Noi trebuie să vedem când s-ar termina pandemia sau prima etapă a ei. Fiindcă, deocamdată nu coborâm. ” – a declarat ministrul Tătaru .
Testele serologice au relevanţă în special post-epidemic, pentru evaluarea seroprevalenţei infecţiei în populaţia generală şi a infecţiilor asimptomatice, ca şi pentru evaluarea persistenţei imunităţii postinfecţie naturală. Testele moleculare sunt însă singurele care pot pune un diagnostic de precizie în ceea ce priveşte infectarea cu virusul SARS Cov-2.