Două persoane, angajați ai Electrica, din sediul unde se află caseriile de pe str. Gh. Doja, au fost depistate, luni, 18 mai, pozitiv la COVID-19. Acestea au fost preluate și transportate la secția de boli infecțioase Movila a Spitalului Județean Ploiești. Casieriile Electrica de pe strada Gh. Doja din Ploiești au fost închise.
Până la acest moment nu au fost oferite informații dacă cei infectați fac parte din personalul care lucrează cu publicul.
DSP Prahova a început ancheta epidemiologică, însă aceasta va fi dificilă, având în vedere afluxul uriaș de clienți din sediul respectiv, atât pentru plata facturilor, cât și pentru rezolvarea altor probleme. Redeschiderea caseriilor se va face după dezinfectarea sediului și punerea în siguranță a căilor de circulație pentru clienți și angajați. Vezi mai mult!