26 ianuarie 2025
No menu items!

Ploi torențiale și instabilitate atmosferică până joi!

Cele mai vizualizate articole

Meteorologii au emis, luni, o atenționare de tip cod portocaliu de ploi torenţiale.

Se vor acumula cantităţi de apă însemnate, vijelii, descărcări electrice şi grindină, valabil până marţi dimineaţă, în Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania, în Moldova şi în zona montană a Olteniei şi Munteniei.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare de tip cod portocaliu, valabilă de luni de la ora 10.00, până marţi, la aceeaşi oră, vizând instabilitate atmosferică accentuată şi cantităţi de apă însemnate. Astfel, în Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania, în Moldova şi în zona montană a Olteniei şi Munteniei vor fi perioade cu averse torenţiale şi se vor acumula cantităţi de apă de peste 40 l/mp şi pe arii restrânse 50…80 l/mp. Vor fi şi intensificări ale vântului, vijelii, descărcări electrice şi grindină.

În acelaşi interval, va fi în vigoare un cod galben în Dobrogea, Muntenia şi local în Oltenia, unde vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, care se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torenţiale, grindină şi vijelii. Cantităţile de apă vor depăşi 20…25 l/mp şi pe arii restrânse 40…50 l/mp.

De marţi, de la ora 10.00 şi până joi, la ora 10.00, va fi valabil un alt cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, în toată ţara.

„În intervalul menţionat, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torenţiale, grindină şi vijelii. Cantităţile de apă vor depăşi 25…30 l/mp şi pe arii restrânse 40…60 l/mp, îndeosebi în nord, centru, nord-est şi în zonele de munte”, a transmis ANM.

Evaluează articolul

Cele mai noi știri

Celebrul Coif de aur de la Coțofenești a fost furat!

Unul dintre cele mai importante obiecte istorice ale patrimoniului României, Coiful de aur de la Coțofenești, a fost furat...
spot_img

Next AG Holding SRL angajeaza Inginer proiectare si executie Instalatii distributie si transport gaze naturale pentru coordonarea proiectelor si lucrarilor societatii

    Cerinte:
  • Studii superioare de specialitate - Facultataea de Instalatii, Facultate inginerie;
  • Experienta minim 2 ani in proiectare si executie in constructii civile si industriale;
  • Experienta minima: 2 ani cu oamenii.

Autorizatii necesare: EGD, PGD, EGT, PGT
Pentru transmiterea CV-urilor va rugam sa utilizati adresa noastra de e-mail: office@nextedholding.com

Articole din aceeași categorie

- Advertisement -spot_img
NecenzuratPH Modifica preferintele pentru cookies