13 ianuarie 2025
No menu items!

REÎNCEP LUCRĂRILE DE REABILITARE A CRUCII EROILOR DE PE CARAIMAN

Cele mai vizualizate articole

Joi, 9 iulie, vor fi reluate lucrările de reabilitare a ,,Crucii comemorative a Eroilor români din Primul Război Mondial”, monument istoric situat în Munții Bucegi, la altitudinea de 2.291 m, în apropiere de Vârful Caraiman- a anuntat MApN prin intermediul unui comunicat de presa .

Lucrările au intrat în conservare în data de 2 decembrie 2019, după ce au fost efectuate măsurile specifice de pregătire a monumentului pentru anotimpul rece, iar, în urmă cu aproape o săptămână, constructorul a început refacerea organizării de șantier, transportul materialelor, reamenajarea împrejmuirii și verificarea echipamentelor. Deși în luna iunie a acestui an condițiile meteo la altitudinea monumentului au fost preponderent nefavorabile, echipa de constructori a reușit să desfășoare operațiunile pregătitoare astfel încât redeschiderea șantierului să fie realizată conform graficului stabilit.

În acest an, vor fi sablate ultimele tronsoane metalice, soclul și platforma de acces la monument, va fi acoperită anticoroziv întreaga structură metalică și se vor finaliza amenajările interioare. De asemenea, se vor monta lămpile electrice și instalațiile interioare de iluminat și va fi realizată instalația de ventilație în subsol.

Periodic, echipa de implementare a proiectului compusă din specialiști din cadrul Secretariatului general şi Direcţiei domenii şi infrastructuri efectuează vizite de lucru la Monument, pentru verificarea stadiului lucrărilor.

În calitate de administrator legal al monumentului, Ministerul Apărării Naționale derulează, în perioada 9 mai 2016 – 30 septembrie 2022, proiectul cu titlul „Restaurarea, reabilitarea, conservarea și amenajarea unui spațiu expozițional în cadrul Monumentului Crucea comemorativă a Eroilor români din Primul Război Mondial (Monumentul  eroilor „Crucea Caraiman”/ Monumentul Eroilor (Crucea) de pe Vârful Caraiman)”, cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, Axa prioritară 5, Prioritatea de investiţii 5.1 – Conservarea, protejarea, promovarea şi dezvoltarea patrimoniului natural şi cultural.

Valoarea proiectului este de 19.159.031, 29 lei, dintre care 15.946.043,78 lei reprezintă finanțare din fonduri europene, iar 3.212.987,51 este valoarea cofinanțării proprii pentru cheltuieli eligibile și neeligibile. Proiectul este implementat de Secretariatul general al Ministerului Apărării Naționale, cu sprijinul Direcției domenii și insfrastructuri.

Obiectivul general al proiectului este promovarea istoriei și identității naționale prin conservarea, protejarea și valorificarea unui monument cultural și istoric de referință pentru România, Crucea comemorativă a Eroilor români din Primul Război Mondial, iar obiectivele specifice vizează, pe de o parte, restaurarea, reabilitarea, conservarea monumentului și amenajarea unui spațiu expozițional în cadrul monumentului și, pe de altă parte, creșterea numărului de vizitatori la monument cu minim 6%, în primul an după finalizarea lucrărilor de intervenție.

Lucrările la obiectiv pot fi efectuate numai în perioada caldă, depinzând de condiţiile meteorologice. Astfel, în perioadele 1 septembrie 2018 – 8 iulie 2019 și 2 decembrie 2019 – 8 iulie 2020 lucrările au fost conservate, fiind efectuate măsuri specifice de pregătire a monumentului pentru timpul friguros. – se precizeaza in comunicatul de presa al MApN.

Evaluează articolul

Cele mai noi știri

Incendiu în cartierul Țintea din Băicoi: pompierii intervin pentru stingerea flăcărilor

Pompierii Gărzii de Intervenție Băicoi, împreună cu cei ai Punctului de Lucru Plopeni, intervin pentru localizarea și lichidarea unui...
spot_img

Next AG Holding SRL angajeaza Inginer proiectare si executie Instalatii distributie si transport gaze naturale pentru coordonarea proiectelor si lucrarilor societatii

    Cerinte:
  • Studii superioare de specialitate - Facultataea de Instalatii, Facultate inginerie;
  • Experienta minim 2 ani in proiectare si executie in constructii civile si industriale;
  • Experienta minima: 2 ani cu oamenii.

Autorizatii necesare: EGD, PGD, EGT, PGT
Pentru transmiterea CV-urilor va rugam sa utilizati adresa noastra de e-mail: office@nextedholding.com

Articole din aceeași categorie

- Advertisement -spot_img
NecenzuratPH Modifica preferintele pentru cookies