18 aprilie 2025
No menu items!

20 DE PERSOANE ADUSE LA AUDIERI IN ANCHETA CARE VIZEAZĂ TRAFICUL INTERNAȚIONAL  DE MAȘINI FURATE – ANCHETA VIZEAZĂ ȘI UN JANDARM DIN CADRUL BRIGĂZII MOBILE 

Cele mai vizualizate articole

O amplă anchetă privind traficul internaţional cu autoturisme furate este desfăşurată de poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Prahova, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti. În urma celor şapte percheziţii efectuate azi în Ploieşti şi Plopeni, 20 de persoane au fost duse la audieri, iar de la adresele vizat au fost ridicate mai multe bunuri susceptibile a proveni din activitatea infracţională, precum telefoane şi înscrisuri (documente specifice înmatriculării de vehicule, contracte de vânzare-cumpărare, facturi).

Acţiunea de azi a vizat o grupare specializată în trafic internaţional cu auto furate din străinătate, în cauză fiind efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tăinuire, fals material în înscrisuri oficiale, fals sub semnătură privată şi uz fals. În fapt, începând cu anul 2019, persoanele bănuite ar fi achiziţionat autoturisme despre care cunoşteau că provin din săvârşirea unor fapte penale, solicitând unor terţe persoane falsificarea seriei de şasiuşi a documentelor de identificare ale acestora, în vederea valorificării pe teritoriul României, în scopul obţinerii de profit. Totodată, la cererea unor persoane interesate, ar fi solicitat şi întocmirea de documente specifice falsificate (card valabilitate inspecţie tehnică periodică şi poliţă de asigurare de răspundere civilă obligatorie), aparent emise de autorităţile bulgare, necesare circulaţiei autovehiculelor înmatriculate în Bulgaria pe drumurile publice din România.

Reamintim că în acest dosar este implicat şi un subofiţer de la Gruparea Mobilă de Jandarmi Ploieşti care deţine o societate de tractări auto. La domiciliul acestuia au fost făcute azi percheziţii, spun surse apropiate anchetei.

 

( fotografie cu caracter informativ )

Evaluează articolul

Cele mai noi știri

KOVESI – LOVITURĂ PENTRU SEBI GHIŢĂ: SECHESTRU PE SEDIUL DIN PLOIEŞTI AL RTV!

Parchetul European a instituit sechestru pe clădirea din Ploieşti care găzduieşte sediul social al RTV HD SRL, compania care...
spot_img

Next AG Holding SRL angajeaza Inginer proiectare si executie Instalatii distributie si transport gaze naturale pentru coordonarea proiectelor si lucrarilor societatii

    Cerinte:
  • Studii superioare de specialitate - Facultataea de Instalatii, Facultate inginerie;
  • Experienta minim 2 ani in proiectare si executie in constructii civile si industriale;
  • Experienta minima: 2 ani cu oamenii.

Autorizatii necesare: EGD, PGD, EGT, PGT
Pentru transmiterea CV-urilor va rugam sa utilizati adresa noastra de e-mail: office@nextedholding.com

Articole din aceeași categorie

- Advertisement -spot_img
NecenzuratPH Modifica preferintele pentru cookies