4 decembrie 2023
No menu items!

INCENDIU LA SPITALUL SINAIA – APROAPE TOȚI PACIENȚII AU FOST EVACUAȚI . UN PACIENT ERA IN SALA DE OPERAȚII

Cele mai vizualizate articole

Mai mulţi pacienţi ai Spitalului Orăşenesc Sinaia au fost evacuaţi din cauza unui incendiu cu mari degajări de fum care a izbucnit la unitatea sanitară, la faţa locului aflându-se două echipaje de pompieri şi o ambulanţă SMURD.

Administratorul public al oraşului Sinaia, Marian Panait, a precizat că 35 dintre cei 38 de pacienţi de la Spitalul Sinaia au fost evacuaţi, trei rămânând în spital, dintre care unul în blocul operator, o operaţie fiind în curs de desfăşurare, unul la ATI şi un altul aflat sub anestezie pentru o endoscopie. În aceste condiţii, s-au activat protocoalele pentru menţinerea lanţului de frig pentru banca de sânge şi plasmă prin transfer către Spitalul Azuga, a precizat sursa citată.
Degajările mari de fum vin din subsolul clădirii, unde se află staţia de oxigen, a precizat Marian Panait.
Potrivit acestuia, situaţia este acum sub control şi a început acţiunea de ventilare a spaţiilor închise. Secţia de Chirurgie îşi va putea relua azi activitatea, după efectuarea protocolului de igienizare.

Update : Pompierii au reușit, in jurul orei 16.00, sa stinga incendiul care a produs mari degajări de fum la Spitalul Sinaia, ducând la evacuarea clădirii.
Cauza nu a fost încă stabilită de pompieri, aceştia efectuând cercetări la faţa locului.
Focul a distrus materiale de hârtie şi plastic depozitate într-un spaţiu tehnic de la subsolul spitalului.

( fotografie cu caracter informativ )

Evaluează articolul

Cele mai noi știri

NOI MODIFICĂRI AL TRASEELOR TCE PLOIEŞTI ÎN CONTEXTUL LUCRĂRILOR DE PE BULEVARDUL CASTANILOR

Având în vedere lucrările de refacere a carosabilului care se derulează pe Bulevardul Independenței (Castanilor), între Gara de Sud...
spot_img

Articole din aceeași categorie

- Advertisement -spot_img
NecenzuratPH