Prahova nu mai are, la acest moment, niciun loc liber la terapie intensivă pentru bolnavii COVID-19. Este o realitate absolut îngrijorătoare, cu atât mai mult cu cât, în ciuda numărului mare de cazuri înregistrat în ultima vreme în judeţul nostru, continuă să se facă transferuri de bolnavi din judeţele limitrofe către Spitalul Judeţean Ploieşti. Astfel, având în vedere faptul că toate cele 28 de paturi de la terapie intensivă sunt ocupate, pentru urgenţele care vor apărea în perioada următoare, autorităţile locale vor trebui să ceară transferuri către alte spitale din ţară.
Numărul total de locuri destinate îngrijirii pacienţilor cu COVID-19 este de 328, dintre care 297 sunt ocupate.
Prahova a raportat, azi, 52 de cazuri noi, astfel că numărul celor testaţi pozitiv de la începutul pandemiei a ajuns la 3.345. Dintre acestea, 844 sunt cazuri active. De asemenea, numărul deceselor asociate COVID-19 a ajuns la 123.
Totodată, DSP Prahova a identificat un nou focar la un centru rezidenţial pentru vârstnici (privat) din localitatea Breaza , unde au fost confirmaţi 15 beneficiari dintr-un efectiv de 75. Ca măsuri, au fost dispuse testarea tuturor beneficiarilor şi dezinfecţia spaţiului. La acest moment, sunt active în judeţ 12 focare de COVID-19: cinci la agenţi economici, două la instituţii publice ( Trezoreria Ploieşti şi Primăria Blejoi) , unul la o subunitate a Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova, trei centre de îngrijire persoane adulte ( Urlați și Ploiesti) şi unul la un centru de plasament din Valenii de Munte .
De la intrarea în vigoare a Legii 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic, DSP a emis 585 de decizii de izolare şi 2.890 de carantină.
Numărul de teste realizat în judeţ, de la începutul epidemiei şi până în prezent, este de 17.893 (nu sunt incluse în acest număr testele efectuate la cerere de către angajatori şi persoanele care fac astfel de verificări pentru a merge în vacanţe în acele ţări care solicită un astfel de test), potrivit centralizării DSP Prahova
PRAHOVA: NICIUN LOC LIBER LA ATI PENTRU BOLNAVII COVID-19. UN NOU FOCAR, DEPISTAT ÎN JUDEŢ
Cele mai vizualizate articole
Evaluează articolul
Next AG Holding SRL angajeaza Inginer proiectare si executie Instalatii distributie si transport gaze naturale pentru coordonarea proiectelor si lucrarilor societatii
- Cerinte:
- Studii superioare de specialitate - Facultataea de Instalatii, Facultate inginerie;
- Experienta minim 2 ani in proiectare si executie in constructii civile si industriale;
- Experienta minima: 2 ani cu oamenii.
Autorizatii necesare: EGD, PGD, EGT, PGT
Pentru transmiterea CV-urilor va rugam sa utilizati adresa noastra de e-mail: office@nextedholding.com