Executivul a aprobat în ședința de guvern din aceasta seara suplimentarea bugetului Ministerului Educației și Cercetării, pentru anul 2020, cu suma de 100 milioane RON din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2020, pentru finanțarea Programului național „Educația în siguranță”.
Prin intermediul acestui program, vor fi achiziționate materiale de protecție sanitară și dispozitive electronice, în vederea asigurării activităților didactice desfășurate în cadrul unităților de învățământ preuniversitar de stat.
Beneficiare vor fi unitățile de învățământ preuniversitar de stat care nu au asigurate aceste bunuri, din bugetele proprii sau de către autoritățile publice locale. În acest sens, unitățile de învățământ aflate în această situație vor transmite Inspectoratului Școlar Județean/Inspectoratului Școlar al Municipiului București necesarul de materiale de protecție sanitară și dispozitive electronice, în vederea asigurării acestora pentru desfășurarea în condiții normale și în siguranță a activităților didactice.
Inspectoratele școlare județene/Inspectoratul Școlar al Municipiului București pot constitui stocuri de rezervă care vor fi distribuite unităților de învățământ preuniversitar de stat la solicitarea ulterioară a acestora.
Achiziția bunurilor prevăzute în Programul național „Educația în siguranță” se realizează de către inspectoratele școlare județene/Inspectoratul Școlar al Municipiului București, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.