Alţi doi elevi ai Colegiului Naţional Militar „Dimitrie Cantemir” Breaza au fost confirmaţi cu noul coronavirus, astfel că numărul total al îmbolnăvirilor din această unitate a ajuns la şapte. Cele două cazuri noi au fost depistate la elevi de la clasele a XI-a. Aceştia vor fi evaluaţi de un medic pediatru de la Spitalul Municipal Câmpina, iar în funcţie de starea de sănătate vor fi izolaţi în spital sau în internatul Colegiului Militar, separat de ceilalţi colegi. Ieri, Prefectura Prahova a anunţat că cinci elevi (patru de la clase de a IX-a şi unul de la o clasă a XII-a) ai colegiului au fost testaţi pozitiv pentru SARS-CoV-2, fapt care a generat trecerea de la scenariul 1 la scenariul 3 privind organizarea activităţii didactice.
Cu privire la cei cinci, reprezentanţii instituţiei de învăţământ au transmis că patru se află în izolatorul unităţii şi unul se află în izolare la domiciliu. În autoizolare se mai află şi aţi trei elevi (din clasele a IX-a şi a X-a). În continuare, mai sunt aşteptate şi alte rezultate.
La nivelul Colegiului au fost pregătite şi instalate echipamentele şi platformele educaţionale pentru învăţământul online. Acesta se va desfăşura pe o perioadă de 14 zile, începând cu data de 14.09.2020, la propunerea consiliului de conducere a colegiului, avizată de Inspectorarul Şcolar Judeţean Prahova şi Direcţia de Sănătate Publică Prahova şi aprobată de Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Prahova. Elevii confirmaţi ca infectaţi cu SARS-CoV-2, precum şi cei aflaţi în carantină, au acces la cursuri în format online.
În instituţie se efectuează, zilnic, curăţenia şi aerisirea claselor/sălilor; dezinfecţia curentă şi terminală a spaţiilor din colegiu, respectiv clase, săli, holuri, toalete.
De la începutul epidemiei şi până în prezent, la nivelul judeţului Prahova, 5.017 persoane au fost confirmate ca fiind infectate cu virusul SARS-CoV-2. Din totalul prahovenilor testaţi pozitiv cu noul coronavirus, de la începutul epidemiei, 171 au decedat.
Cele 43 de persoane nou confirmate cu SARS-CoV-2, în Prahova, fac parte din următoarele categorii de vârstă: 0-18 ani – 1, 19 ani -29 ani – 9, 30 ani -39 ani – 10, 40 ani -49 ani – 8, 50 ani -59 ani – 8,
60 ani -69 ani – 5, 70 ani -79 ani – 2.
Numărul total de locuri destinate îngrijirii pacienţilor cu COVID-19, în Prahova, este de 359, dintre care 234 de paturi sunt ocupate. La ATI, au fost raportate ca fiind libere două locuri destinate bolnavilor cu SARS-CoV-2.
De la intrarea în vigoare a Legii 136/2020, privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic, la nivelul judeţului Prahova, Direcţia de Sănătate Publică a emis 1321 de decizii de izolare şi 6064 de decizii de carantină.
Numărul de teste realizat în judeţ, de la începutul epidemiei şi până în prezent, este de 23038 (nu sunt incluse în acest număr testele efectuate la cerere), conform centralizării DSP Prahova.