12 februarie 2025
No menu items!

PREFECTUL A MAI SCURTAT MANDATUL UNUI PRIMAR TRASEIST – ESTE AL 6- LEA PRIMAR SUSPENDAT DIN FUNCTIE IN ULTIMELE ZILE

Cele mai vizualizate articole

Prefectul Cristian Ionescu a emis un nou ordin prin care inca un primar prahovean si-a pierdut mandatul inainte de expirarea duratei normale a acestuia ca urmare a trecerii de la un partid la altul. De data aceasta, cel vizat a fost edilul de la Provita de Sus.
Până acum, astfel de decizii au fost luate și pentru edilii dea Băicoi, Mizil, Bărcănești, Iordăcheanu și Păulești, precum și pentru doi consilieri județeni și 19 consilieri locali: Mizil (5), Albești Paleologu (3), Măgurele (3), Scorțeni (2), Iordăcheanu (4) și Posești (2).
Ordinele au fost emise în baza prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, coroborate cu prevederile Legii nr.14/2003 – Legea partidelor politice, republicată.
Conform legislației în vigoare, în situația în care mandatul primarului ales la alegerile locale din anul 2016 a încetat înainte de termen, atribuțiile acestuia sunt preluate de către viceprimarul ales, care devine viceprimar cu atribuții de primar.

Evaluează articolul

Cele mai noi știri

DEZASTRU COMIS DE UN ŞOFER BEAT – MAŞINI LOVITE, STÂLP DĂRÂMAT

Un şofer beat (bărbat de 32 de ani din Ploieşti) a făcut dezastru, noaptea trecută,pe strada Lalelelor, în Tătărani. Din...
spot_img

Next AG Holding SRL angajeaza Inginer proiectare si executie Instalatii distributie si transport gaze naturale pentru coordonarea proiectelor si lucrarilor societatii

    Cerinte:
  • Studii superioare de specialitate - Facultataea de Instalatii, Facultate inginerie;
  • Experienta minim 2 ani in proiectare si executie in constructii civile si industriale;
  • Experienta minima: 2 ani cu oamenii.

Autorizatii necesare: EGD, PGD, EGT, PGT
Pentru transmiterea CV-urilor va rugam sa utilizati adresa noastra de e-mail: office@nextedholding.com

Articole din aceeași categorie

- Advertisement -spot_img
NecenzuratPH Modifica preferintele pentru cookies