16 februarie 2025
No menu items!

SECRETARII COMUNELOR PODENII NOI ŞI MĂGURENI, ANCHETAŢI DE COMISIA DE DISCIPLINĂ

Cele mai vizualizate articole

 

Secretarii comunelor Podenii Noi şi Măgureni vor fi anchetaţi de o comisie de disciplină pe motiv că nu şi-au îndeplinit obligaţiile legale de serviciu. În fapt, aceştia nu au întocmit referatele prin care să se constate că primarii celor două unităţi administrativ-teritoriale (UAT) trebuie să îşi piardă mandatele înainte de termen pentru că au schimbat partidele pe listele cărora au fost aleşi.
„Până la această dată, prefectul judeţului Prahova nu a emis niciun ordin privind încetarea de drept, înainte de termen, a mandatelor primarilor UAT-urilor Podenii Noi şi Măgureni, ca urmare a înscrierii acestora pe listele altor partide faţă de cele pentru care au candidat şi au fost aleşi la scrutinul precedent. Situaţia celor doi este tergiversată de către persoanele cu atribuţii de secretar general în cadrul UAT-urilor Podenii Noi şi Măgureni, prin neîntocmirea unui referat constatator obligatoriu, aşa cum prevede Codul Administrativ. Ca urmare a acestui fapt, prefectul Cristian Ionescu va sesiza Comisia de disciplină a secretarilor generali ai UAT-urilor în vederea analizei situaţiei menţionate şi luarea măsurilor legale care se impun pentru persoanele cu atribuţii de secretar general din cele două unităţi administrativ teritoriale”, anunţă Prefectura Prahova.

3/5 - (1 vote)

Evaluează articolul

3/5 - (1 vote)

Cele mai noi știri

ALERTĂ! CONTROALE LA AZILE ŞI CENTRE SOCIALE

Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au început, sâmbătă, mai multe controale, la nivel naţional, la centre rezidenţiale...
spot_img

Next AG Holding SRL angajeaza Inginer proiectare si executie Instalatii distributie si transport gaze naturale pentru coordonarea proiectelor si lucrarilor societatii

    Cerinte:
  • Studii superioare de specialitate - Facultataea de Instalatii, Facultate inginerie;
  • Experienta minim 2 ani in proiectare si executie in constructii civile si industriale;
  • Experienta minima: 2 ani cu oamenii.

Autorizatii necesare: EGD, PGD, EGT, PGT
Pentru transmiterea CV-urilor va rugam sa utilizati adresa noastra de e-mail: office@nextedholding.com

Articole din aceeași categorie

- Advertisement -spot_img
NecenzuratPH Modifica preferintele pentru cookies