17 martie 2025
No menu items!

ÎNCĂ UN DOSAR INSTRUMENTAT LA DNA PLOIESTI A FOST ÎNCHEIAT CU „ACHITARE ” LA CURTEA DE APEL BUCURESTI

Cele mai vizualizate articole

Ana-Maria Pătru, fost preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente (AEP), a fost achitată definitiv miercuri de Curtea de Apel Bucureşti, într-un dosar în care a fost trimisă în judecată de DNA pentru trafic de influenţă şi spălarea banilor, fiind acuzată că a primit 275.000 euro de la o firmă pentru a-i asigura câştigarea unor contracte din bani publici

Curtea de Apel Bucureşti a respins apelurile în acest dosar şi a menţinut decizia de achitare dată de Tribunalul Bucureşti în ianuarie 2020.-conform  Agerpres.

Potrivit DNA, în perioada aprilie – iunie 2008, Ana-Maria Pătru ar fi pretins, iar în 2009 ar fi primit de la reprezentanţii unei societăţi suma de 210.000 euro reprezentând contravaloarea unui imobil situat în Bucureşti.

„În schimb, aceasta a promis că va susţine derularea în bune condiţii a unui contract încheiat de acea societate cu AEP, precum şi că va susţine societatea să obţină şi să deruleze contracte viitoare, fapt care s-a şi realizat. În 2009, inculpata Pătru a disimulat provenienţa sumei de 210.000 euro, prin folosirea unui circuit financiar fictiv constând în derularea unor operaţii comerciale între mai multe societăţi comerciale, între care firma beneficiară a contractului cu Autoritatea Electorală Permanentă şi o firmă controlată de Ana-Maria Pătru prin soţul ei”, susţineau procurorii.

DNA mai spunea că, în anul 2011, Ana-Maria Pătru a pretins de la reprezentanţii aceleiaşi societăţi contravaloarea unui autovehicul de lux din care a primit suma de 15.000 euro, în schimbul promisiunii că va susţine derularea, în bune condiţii, a unor contracte de servicii încheiate de firmă cu AEP. De asemenea, ea a promis, conform sursei citate, că va susţine societatea să obţină şi să deruleze contracte viitoare, fapt care s-a şi realizat.

„În 2011, în aceeaşi calitate, Pătru a pretins şi a primit suma de 50.000 euro de la administratorul unei alte firme, intervenind în schimb la ministrul Economiei, astfel încât omul de afaceri să fie primit în audienţă, fapt care s-a şi întâmplat la scurt timp de la intervenţie”, preciza DNA la momentul trimiterii dosarului in instanța .

5/5 - (1 vote)

Evaluează articolul

5/5 - (1 vote)

Cele mai noi știri

Consiliul Județean Prahova deblochează investiția strategică de modernizare a DJ 102I

Consiliul Județean Prahova anunță un pas major în implementarea proiectului „Reabilitare și modernizare DJ 102I, Valea Doftanei (Prahova) –...
spot_img

Next AG Holding SRL angajeaza Inginer proiectare si executie Instalatii distributie si transport gaze naturale pentru coordonarea proiectelor si lucrarilor societatii

    Cerinte:
  • Studii superioare de specialitate - Facultataea de Instalatii, Facultate inginerie;
  • Experienta minim 2 ani in proiectare si executie in constructii civile si industriale;
  • Experienta minima: 2 ani cu oamenii.

Autorizatii necesare: EGD, PGD, EGT, PGT
Pentru transmiterea CV-urilor va rugam sa utilizati adresa noastra de e-mail: office@nextedholding.com

Articole din aceeași categorie

- Advertisement -spot_img
NecenzuratPH Modifica preferintele pentru cookies