23 aprilie 2026
No menu items!

2.500 de lei amendă pentru cei care nu respectă regulile domeniului schiabil din Sinaia

Cele mai vizualizate articole

Decizia vine în urma creșterii numărului de persoane care refuză să coboare de pe munte spre sfârșitul programului de lucru al operatorilor instalațiilor pe cablu, chiar dacă există informări cu privire la orele de funcționare. În plus, există turiști a căror viață nu este pusă în pericol, dar care solicită intervenția echipajului Salvamont Sinaia la mult timp după terminarea programului de lucru al instalațiilor pe cablu.

”Ne dorim ca iubitorii muntelui să rămână în siguranță pe domeniul schiabil al orașului Sinaia, de aceea am solicitat sprijinul forțelor de ordine care să îndrume oamenii pe pârtiile de schi și să se asigure că respectă regulile sanitare stabilite prin lege. O măsură suplimentară pe care am stabilit-o vizează sancționarea persoanelor care nu respectă programul de lucru al instalațiilor de transport pe cablu și care sfidează regulile bunului simț. Nu tolerez exprimările de tipul ”Hai că a venit taxiul!” ale celor aflați sub influența băuturilor alcoolice, care confundă serviciile de transport în comun cu cele de salvare montană.” – Vlad Oprea, Primarul orașului Sinaia
Amendă vor primi și operatorii economici care desfășoară activități de alimentație publică în golul alpin și care nu își vor adapta programul de lucru în concordanță cu programul instalațiilor de transport pe cablu.

Evaluează articolul

Cele mai noi știri

David Popovici a revenit cu aur în bazin! Victorie la 50 m liber, la Naționalele de la Otopeni

David Popovici a început în forță participarea la Campionatele Naționale ale României, competiție care a debutat astăzi la Otopeni....
spot_img

Next AG Holding SRL angajeaza Inginer proiectare si executie Instalatii distributie si transport gaze naturale pentru coordonarea proiectelor si lucrarilor societatii

    Cerinte:
  • Studii superioare de specialitate - Facultataea de Instalatii, Facultate inginerie;
  • Experienta minim 2 ani in proiectare si executie in constructii civile si industriale;
  • Experienta minima: 2 ani cu oamenii.

Autorizatii necesare: EGD, PGD, EGT, PGT
Pentru transmiterea CV-urilor va rugam sa utilizati adresa noastra de e-mail: office@nextedholding.com

Articole din aceeași categorie

- Advertisement -spot_img
NecenzuratPH Modifica preferintele pentru cookies