Grupul de Comunicare Strategică (GCS) vine cu precizări privind noua tulpină de coronavirus apărut în Marea Britanie şi vorbeşte despre eficacitatea actualelor vaccinuri dezvoltate până acum. Astfel, GCS explică faptul că „vaccinurile recent dezvoltate au ca ţintă proteina Spike a noului coronavirus, glicoproteină de suprafaţă a virusului, capabilă să declanşeze un răspuns imun. Aceasta este responsabilă de pătrunderea virusului în celulele umane (şi, implicit, declanşarea infecţiei), prin legarea la receptori specifici care sunt localizaţi la nivelul tractului respirator şi tractului gastrointestinal”. GCS mai spune că în cazul în care nu mai există protecţie în faţa noii tulpini, nu este necesară reluarea întregului proces de dezvoltare a vaccinurilor, ci doar adaptarea periodică a acestora la tulpinile circulante.
Odată cu identificarea unei noi tulpini a virusului SARS-CoV-2 în Regatul Unit, s-a pus problema eficacităţii vaccinurilor dezvoltate până în acest moment.
Iată câteva clarificări în acest sens.
Vaccinurile recent dezvoltate au ca ţintă proteina Spike a noului coronavirus, glicoproteină de suprafaţă a virusului, capabilă să declanşeze un răspuns imun. Aceasta este responsabilă de pătrunderea virusului în celulele umane (şi, implicit, declanşarea infecţiei), prin legarea la receptori specifici care sunt localizaţi la nivelul tractului respirator şi tractului gastrointestinal. Proteina Spike se leagă la aceşti receptori printr-o regiune denumită domeniu de legare a receptorului. Sistemul imun recunoaşte proteina Spike ca fiind străină – similar momentului în care virusul pătrunde în organism şi atunci când ea este produsă postvaccinal – şi declanşează răspunsul imun în urma căruia se produc anticorpi.
S-a demonstrat că anticorpii produşi în urma infecţiei naturale cu virusul SARS-CoV-2 recunosc multe regiuni ale proteinei de suprafaţă a virusului (proteina Spike). Într-adevăr, modificarea acestor regiuni din cauza mutaţiilor ar putea conduce la scăderea eficienţei anticorpilor (fie ei produşi în urma infecţiei naturale sau în urma vaccinării). Dar, pentru ca acest lucru să se realizeze, ar fi necesară acumularea unui număr mare de mutaţii astfel încât să fie eliminată complet protecţia conferită, iar acest fenomen ar dura o perioadă lungă de timp, luând în considerare rata de mutaţie a virusului.
Pe termen lung, această posibilitate nu poate fi în totalitate exclusă. Cu toate acestea, chiar dacă s-ar întâmpla acest lucru, nu ar fi necesară reluarea întregului proces de dezvoltare a vaccinurilor, ci doar adaptarea periodică a acestora la tulpinile circulante. Cel mai bun exemplu în acest sens îl reprezintă vaccinarea antigripală, pentru care recomandarea tulpinilor ce urmează a fi incluse în vaccin pentru fiecare sezon se schimbă anual, iar vaccinul este produs, testat şi administrat într-un interval de doar câteva luni.
