5 octombrie 2024
No menu items!

Iohannis primul lider european primit de noul președinte al Republicii Moldova, Maia Sandu

Cele mai vizualizate articole

Preşedintele Klaus Iohannis a fost primit marţi, la Chişinău, cu onoruri militare, de către omologul său moldovean, Maia Sandu.

Președintele României este primul lider de stat primit de președintele Maia Sandu. El a fost întâmpinat cu pâine şi sare.

În cadrul vizitei oficiale, cei doi șefi de stat au abordat aspecte referitoare la sprijinul României pentru cetățenii Republicii Moldova, inclusiv în contextul pandemiei de COVID-19, și respectiv pentru susținerea dezvoltării economice și sociale a Republicii Moldova. Totodată, cei doi președinți urmează să adopte o Declarație comună prin care se urmărește consolidarea parteneriatului strategic bilateral, reafirmând relația specială dintre București și Chișinău la aniversarea, în 2020, a zece ani de la semnarea Parteneriatului Strategic pentru Integrarea Europeană a Republicii Moldova, precum și angajamentul Republicii Moldova de a urma parcursul european și de a implementa reformele democratice necesare în acest sens.

„Ma bucur foarte mult sa va gazduiesc aici la Chisinau in aceasta prima vizita in Moldova dupa multi ani de inghet. De azi, Moldova si Romania reintra intr-o interactiunea fireasca, frateasca si deschisa. Astazi, o spun cu toata increderea, pornim o noua etapa in cooperarea bilaterala, care va aduce beneficii cetatenilor ambelor state. Romania a fost alaturi de Moldova din prima zi de independenta. Ati fost alaturi de noi si la bine, si la greu. Zeci de mii de copii si tineri au invatat in liceele si universitatile din Romania si au fost primiti ca acasa. In anul care se incheie, Romania a oferit Moldovei un ajutor foarte generos de echipamente pentru gestionarea pandemiei de COVID-19. Romania a venit si cu investitii in domenii strategice: conducta Iasi Ungheni Chisinau. Romania e cel mai important partener comercial al Moldovei. Accentuez deschiderea noastra fata de investitiile romanesti. Iata de ce este atat de important sa reformam justitia si sa ducem o lupta eficace impotriva coruptiei. Cetatenii Moldovei au nevoie in continuare de ajutor pentru a iesi cu bine din criza sanitara si economica. Ne bucuram de deschiderea Romaniei de a oferi vaccinuri Moldovei cat mai curand. Va trebui sa depasim si efectele crizei economice. Si aici contam pe sprijinul Romaniei. Moldova si Romania au o limba comuna, o istorie si cultura comune.Sper sa reusim in urmatorii ani sa construim poduri rutiere si feroviare peste Prut. Constructia unui pod nou va conecta cetatenii Moldovei de Iasi si de autostrada care va lega estul Europei de UE. Vreau sa organizam un forum de afaceri. Aceste deziderate se regasesc in declaratia comuna adoptata azi, prin care ne-am exprimat hotararea de a aprofunda cooperarea si de a actiona impreuna pentru indeplinirea obiectivelor comune”.” , a declarat președintele Moldovei, Maia Sandu.

La rândul său, Klaus Iohannis, președintele României, a vorbit despre relația specială dintre cele două țări și despre parcursul european pe care Moldova îl are de făcut: ”Am placerea de a fi primul oaspete primit de Maia Sandu dupa preluarea mandatului. Ma bucur ca aceasta vizita se realizeaza pe fondul unui vot masiv in favoarea reformelor democratice. Acest vot clar reprezinta un semnal in privinta directiei in care cetatenii doresc ca Moldova sa se indrepte. Sper ca toate fortele politice sa inteleaga acest semnal limpede. Numai prin implementarea completa a reformelor Moldova poate deveni un stat cu adevarat european, prosper, stabil si rezilient. Romania isi doreste ca Moldova sa prospere iar cetatenii sa se bucure de institutii democratice si puternice. Vom urmari mentinerea mentinerea si promovarea Moldovei ca tema prioritara pe agenda UE. Doresc sa subliniez in mod special ca Romania este si va ramane prietenul sincer si principalul partener al cetatenilor Moldovei. Suntem alaturi de presedintele Maia Sandu si suntem pregatiti sa furnizam intreaga asistenta de care e nevoie pentru implementarea programului sau. Anunt un nou pachet de sprijin din partea Romaniei. Prin acest pachet Romania are in vedere: incheierea cat mai rapida a celui de-al saselea protocol aditional privind grantul de 100 milioane euro vizand prelungirea valabilitatii acordului. Sustinerea procesului de vaccinare anti-Covid prin furnizarea a pana la 200.000 de doze de vaccin si trimiterea unei echipe de experti romani care sa ajute la pregatirea strategiei de vaccinare. Romania va furniza medicamente, echipamente medicale si de protectie pentru ingrijirea pacientilor COVID-19. Stiu cat de afectati au fost agricultorii. Romania va acorda ca ajutor extern a unei cantitati de motorina de 6.000 de tone. Vom initia o cooperare aprofundata pe linia justitiei. Avem in vedere semnarea cat mai rapida a protocolului de cooperare in Educatie. Am luat nota de aprobarea initierii negocierilor pentru acordul privind recunoasterea reciproca a diplomelor. Ministerul Apararii va transfera in Moldova o donatie separata de medicamente si echipamente. Am convenit ca este importanta continuarea proiectelor comune de interconectare strategica, in special in energie, infrastructura rutiera si feroviara, comunicatii. Avem intreaga disponibilitate pentru a realiza investitii in beneficiul tuturor cetatenilor Moldovei, indiferent de zona sau limba pe care o vorbesc. Am subliniat relevanta majora acordata de Romania reglementarii conflictului din Transnistria, cu respectarea integritatii si suveranitatii Moldovei. Am adresat invitatia de a efectua o vizita oficiala la Bucuresti. Am adoptat o declaratie comuna, care reconfirma relatia bilaterala speciala. Am convingerea ca preluarea mandatului prezidentia va reprezenta punctul de plecare pentru aprofundarea cooperarii bilaterale. Va rog sa contati pe ajutorul meu si al Romaniei”.

Evaluează articolul

Cele mai noi știri

O FEMEIE RECLAMĂ CĂ A FOST RĂPITĂ ŞI SECHESTARTĂ ÎNTR-UN APARTAMENT DIN PLOIEŞTI. CE AU DESCOPERIT POLIŢIŞTII

O femeie reclamă că a fost luată cu forţa de un bărbat din staţia TCE "Coreco Hale" din Ploieşti,...
spot_img

Next AG Holding SRL angajeaza Inginer proiectare si executie Instalatii distributie si transport gaze naturale pentru coordonarea proiectelor si lucrarilor societatii

    Cerinte:
  • Studii superioare de specialitate - Facultataea de Instalatii, Facultate inginerie;
  • Experienta minim 2 ani in proiectare si executie in constructii civile si industriale;
  • Experienta minima: 2 ani cu oamenii.

Autorizatii necesare: EGD, PGD, EGT, PGT
Pentru transmiterea CV-urilor va rugam sa utilizati adresa noastra de e-mail: office@nextedholding.com

Articole din aceeași categorie

- Advertisement -spot_img
NecenzuratPH Modifica preferintele pentru cookies