Premierul Florin Cîţu a anunțat, miercuri, după ședința de Guvern, că salariile şi sporurile de care beneficiază personalul din administraţia publică centrală şi locală, inclusiv cel care ocupă funcţii de demnitate publică, se vor menţine anul viitor la nivelul celor din decembrie 2020.
„Legat de ordonanţa iniţiată de Ministerul Finanţelor Publice, această ordonanţă reprezintă o economie la buget de aproape 17,6 miliarde de lei pentru anul 2021. La primul articol: se menţin în cuantum brut salariile şi sporurile de care beneficiază personalul din administraţia publică centrală şi locală, inclusiv personalul care ocupă funcţii de demnitate publică şi funcţii asimilate acestora, la nivelul acordat pentru luna decembrie 2020. Acesta este un impact bugetar de aproape 12 miliarde de lei”, a precizat prim-ministrul Florin Cîțu.
Premierul Florin Cîțu a mai anunțat că bugetul pe 2021 va fi prezentat în Parlament la sfârșitul lunii ianuarie, urmând ca de săptămâna viitoare să înceapă discuții separate cu miniștrii pe această temă. Chiar dacă termenul este destul de întârziat, Florin Cîțu a exclus o asumare a răspunderii guvernamentale pe legea bugetului, așa cum s-a întâmplat cu bugetul pe 2020, mizând pe responsabilitatea parlamentarilor de a nu prelungi prea mult discuțiile, în condițiile speciale de anul acesta. Guvernul Cîțu va merge pe un deficit de 7 la sută din PIB în construirea bugetului pe 2021.